logo

Angela Gramadă: Dacă nu va fi livrat gaz regiunii transnistrene, consecințele umanitare ar putea fi dramatice


https://www.ipn.md/index.php/ro/angela-gramada-daca-nu-va-fi-livrat-gaz-regiunii-7978_1099494.html

O eventuală sistare a livrării gazelor de către Gazprom regiunii transnistrene va avea consecințe dramatice din punct de vedere umanitar. Este opinia președintei Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale, Angela Grămadă. Potrivit expertei, în eventualitatea sistării gazului de către Gazprom pentru stânga Nistrului, Rusia va trebui să finanțeze suplimentar regiunea transnistreană pentru a o menține pe linia de plutire, notează IPN.

Potrivit președintei Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale, sistarea gazului din partea Gazprom pentru stânga Nistrului ar reprezenta o lovitură dură pentru economia regiunii transnistrene, iar în lipsa resurselor energetice Moscova va trebui să finanțeze suplimentar această entitate separatistă.

Să vedem dacă acel acord cu privire la separarea furnizorilor de transport a gazelor, mă refer la acordul energetic dintre România și Republica Moldova, va afecta partea transnistreană, pentru că în momentul în care ar putea să fie sistată livrarea de gaze naturale către regiunea transnistreană, consecințele ar putea să fie dramatice din punct de vedere umanitar. Dacă Gazprom ar închide robinetul, și-ar asuma destul de mult, pentru că ar trebui să finanțeze și mai mult regiunea transnistreană, ca aceasta să supraviețuiască. Și costurile sunt destul de mari în Ucraina și în alte zone pentru Federația Rusă, deci, nu-și mai permite să deschidă noi linii de sprijin financiar pentru alte regiuni”, a spus Angela Grămadă în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Potrivit expertei, războiul din Ucraina creează premise pentru ca subiectul reintegrării Republicii Moldova să fie abordat cât mai des pe platforme internaționale.

În momentul de față există o fereastră de oportunitate, cel puțin de a vorbi mult mai activ la nivel internațional și de a utiliza platformele internaționale pentru a găsi o soluție care să fie una optimă, adică să nu se revină ulterior la revizuirea acesteia pentru conflictul transnistrean. Noi încă nu folosim aceste mici oportunități pe care ni le oferă contextul regional și întârziem să apărem cu o strategie de reintegrare. Federația Rusă nu a ezitat să utilizeze regiunea transnistreană pentru a pune presiune pe autoritățile de la Chișinău, dar asta nu înseamnă că Rusiei îi convine o recunoaștere a regiunii transnistrene ca stat independent. De ce? Pentru că în momentul în care recunoști independența acelei regiuni, practic pierzi o pârghie de control asupra autorităților de la Chișinău”, a explicat președintele Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale.

Anterior, factori de decizie de la Kiev au anunțat că de la sfârșitul anului 2024 Ucraina nu va mai prelungi acordul de tranzit al gazelor naturale cu Rusia. O astfel de decizie ar lăsa regiunea transnistreană fără gaz gratuit oferit de Gazprom. Ministrul Energiei Republicii Moldova, Victor Parlicov, a menționat că în eventualitatea în care Ucraina interzice tranzitul de gaz rusesc, Energocom va procura gaz de pe piața internațională pentru ambele maluri ale Nistrului.