logo

Angela Ganninger: Fundamentul cooperării Moldovei cu UE rămâne Acordul de Asociere


https://www.ipn.md/index.php/ro/angela-ganninger-fundamentul-cooperarii-moldovei-cu-ue-ramane-acordul-7967_1076591.html

Fundamentul cooperării Republicii Moldova cu UE rămâne a fi Acordul de Asociere și Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, parte a primului. Aceste acorduri au fost încheiate voluntar, după ce s-a ajuns la un acord asupra progreselor comune de reformare și măsurilor de finanțare, precizează ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Angela Ganninger, în cadrul unui interviu cu ocazia a 30 de ani de la reunificarea Republicii Federale Germania, sărbătorită pe 3 octombrie.

Potrivit Angelei Ganninger, Germania dorește să pună un accent deosebit pe Parteneriatul Estic (din care face parte și Republica Moldova) în cadrul președinției sale în Consiliul Uniunii Europene (1 iulie–31 decembrie 2020), având pe agendă trei mari proiecte. Primul vizează organizarea unui forum al tineretului din societatea civilă, care deja a avut loc în septembrie. Nu a putut avea loc la Dresda, așa cum era planificat, dar a fost organizat în format digital. Al doilea proiect planificat este o reuniune a miniștrilor mediului din UE cu omologii din statele Parteneriatului Estic, pentru că schimbările climaterice și mediul înconjurător rămân a fi importante. Al treilea element este un forum al antreprenorilor care se planifică a avea loc la Düsseldorf, în luna noiembrie. Conceptul a fost puțin modificat din cauza crizei, dar ambasadoarea sper că acesta totuși va avea loc cu prezența fizică, așa ca antreprenorii să poată stabili contacte reciproce, acesta fiind și scopul forumului.

În perioada crizei provocate deCOVID-19, potrivit ambasadoarei, UE a propus un ajutor suplimentar, un suport macrofinanciar de peste 100 de milioane de euro, care poate fi achitat în două tranșe. Sunt puse la dispoziție 87 de milioane de euro ca ajutor imediat, dar există și un pachet pentru întregul Parteneriat Estic, în sumă de 140 de milioane de euro. Din acești bani urmează a fi susținute întreprinderile mici și mijlocii care au fost puternic afectate de criză.

Mottoul președinției germane în UE este „Împreună. Să facem Europa puternică din nou”, declară Angela Ganninger. Aceasta se referă în primul rând la criza provocată de noul tip de coronavirus, care a început pe neașteptate pentru toți, cu câteva luni înainte de președinția Germaniei în Consiliul Europei, dar care a influențat esențial cooperarea și agenda Germanei.

În iulie, când Germania deținea deja președinția Consiliului, a avut loc o întâlnire a șefilor de state și de guverne, care a durat cinci zile, neobișnuit de mult. Întâlnirea s-a soldat cu acordul asupra unui cadru financiar pentru un fond care urmează să asigure revigorarea economică de după criză. Acest fond a fost creat în contextul cadrului multianual al UE, care, la rândul său, reprezintă un buget pentru șapte ani, în care sunt fixate prioritățile pentru finanțare pentru întreaga perioadă și care urmează a fi divizat în bugete anuale. A fost elaborat un pachet mare, care încă nu este aprobat în ultimă instanță, urmează ca Parlamentul European să-l analizeze și să se pronunțe.

În cadrul președinției sale în Consiliul Europei UE, Germania planifică să abordeze și alte probleme decât cele legate de criză. „Scopul nostru este ca Europa să iasă din criză mai puternică, mai durabilă și mai echitabilă, luându-se în considerație, în cadrul acestei reconstrucții, procesele actuale majore de transformare, precum sunt schimbările climaterice sau digitalizarea”. „Am reușit să găsim un echilibru și suntem pe calea spre o nouă modernizare a economiei și a Uniunii per ansamblu”, a subliniat Angela Ganninger.

Ambasadoarea a venit și cu un mesaj în contextul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, care vor avea loc pe 1 noiembrie. Ea și-a exprimat speranța că alegerile vor decurge liber, echitabil și corect, că va fi asigurat acces echitabil la mass-media, așa încât candidații să poată să se prezinte în egală măsură, pentru ca, în final, dorința reală a cetățenilor să-și găsească expresie în rezultatele alegerilor.