logo

Angajamente de răspuns la provocările internaționale. Memorandum cu țările nordice și baltice


https://www.ipn.md/index.php/ro/angajamente-de-raspuns-la-provocarile-internationale-memorandum-cu-tarile-7965_1108058.html

Cei opt miniștri ai afacerilor externe din formatul Nordic-Baltic 8 (NB8) s-au angajat să-și întărească capacitățile instituționale, pentru a contribui la consolidarea răspunsului lor la provocările internaționale și la adaptarea mai rapidă la schimbările geopolitice. Un memorandum interministerial în acest sens a fost semnat la Chișinău între țările nordice și baltice și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, transmite IPN.

Potrivit ministrului Mihai Popșoi, prezența celor opt diplomați la Chișinău „reprezintă un semn clar de susținere a aspirațiilor europene și de solidaritate, într-un context geopolitic extrem de dificil, marcat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei”. În opinia oficialului, reuniunea oferă ocazia de a comunica direct cu partenerii și de a demonstra că Moldova este profund atașată valorilor democratice, care sunt temelia aspirațiilor europene. Mihai Popșoi a mai remarcat provocările Rusiei, care desfășoară atacuri hibride în Moldova, și tentativele de a manipula procesul electoral prin cumpărare de voturi.

Șeful diplomației de la Chișinău a declarat că referendumul este o oportunitate crucială de a demonstra determinarea, de a proteja valorile și a face față ingerințelor Federației Ruse. Mihai Popșoi a salutat rezoluția Parlamentului European privind consolidarea rezilienței Moldovei împotriva ingerinței Rusiei înaintea referendumului și alegerilor prezidențiale, adoptată la 9 octombrie. Totodată, demnitarul a declarat că țările se vor implica activ în eforturile internaționale de a susține Ucraina în fața agresiunii ruse și de a contribui la securitatea regională și globală.

Miniștrii afacerilor externe, sosiți la Chișinău, și-au manifestat susținerea față de parcursul european al Moldovei și solidaritatea în raport cu provocările geopolitice la nivel regional. Lars Løkke Rasmussen, ministru al afacerilor externe al Danemarcei, a remarcat că Danemarca este de peste 50 de ani stat membru al Uniunii Europene, de aceea a rămas o fermă susținătoare a integrării în UE. Rasmussen a adăugat că suveranitatea Danemarcei nu a fost afectată de calitatea de membru al UE. „Împreună devenim mai puternici, devenim mai siguri. Merită să menționăm aceste lucruri, în aceste timpuri provocatoare”, a adăugat oficialul danez.

Ministrul estonian de externe, Margus Tsahkna, a declarat, la rândul său, că se află în Moldova pentru a sprijini țara noastră în reformele și eforturile de a face față amenințărilor hibride din partea Rusiei și pentru a împărtăși experiența Estoniei în calitate de membru al Uniunii Europene. Oficialul estonian a adăugat că a venit să conlucreze și să sprijine Moldova, dar și să învețe de la ea.

Baiba Braže, ministra afacerilor externe din Letonia, a remarcat că este firesc că cetățenii Republicii Moldova își vor face alegerea la referendumul din această săptămână. Atunci când Letonia a aderare la UE, acum 20 de ani, sprijinul cetățenilor era de 60%, acum depășește 80 la sută, a remarcat Braže.

Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Lituania, Gabrielius Landsbergis, a spus că în ultimii ani Moldova a demonstrat un program amplu în parcursul său spre UE și alinierea la politicile europene, a crescut comerțul în UE. „Este alegerea cetățenilor dacă Moldova să facă sau nu parte din Uniunea Europeană”, a declarat demnitarul lituanian. Iar ministrul afacerilor externe al Norvegiei, Espen Eide, a aplaudat eforturile depuse de cetățenii și autoritățile Republicii Moldova de a se antrena în lunga călătorie către UE. În opinia sa, „vor exista dezbateri, dar e important sa fie constructive, deoarece calea spre UE va face țara mai bogată, mai sigură și puternică”.

Secretarul de stat al ministerului de externe al Islandei, Martin Eyjólfsson, este de părere că poporul Republicii Moldova are dreptul de a-și exprima alegerea liber, fără amenințări. Potrivit oficialului, democrația nu presupune doar drepturi, ci și obligațiuni, cum ar fi să vină la secțiile de votare și să voteze, de aceea e important ca prezența la vot să fie mare.

Nordic-Baltic 8 (NB8) este un format de cooperare regională pe subiecte regionale și internaționale de actualitate. În acest an NB8 este prezidat de Suedia, care a preluat coordonarea formatului, după Letonia, în 2023. Din formatul Nordic-Baltic 8 (NB8) fac parte Danemarca, Finlanda, Estonia, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia și Suedia.