logo

Andrian Mardare a cucerit bronzul la Europenele U-23 din Polonia


https://www.ipn.md/index.php/ro/andrian-mardare-a-cucerit-bronzul-la-europenele-u-23-din-7979_1035746.html

Atletul Andrian Mardare a cucerit o nouă medalie în cariera sa la proba aruncarea suliței. Discipolul antrenorului Valeriu Lungu a câștigat bronzul la Campionatul European Under 23 din orașul polonez Bydgoszcz, transmite IPN.

Mardare a obținut rezultatul 78,76 metri, fiind întrecut de maghiarul Norbert Rivasz-Toth, care a înregistrat un nou record al Ungariei, 83,08 m și grecul Ioannis Kiriazis - 81,04. De menționat că luna trecută, atletul moldovean a obținut un rezultat mult mai bun la Campionatul Europei pe echipe, liga a 2-a, 83,93 metri, care este recordul Moldovei și un rezultat care i-ar fi permis să devină campion european printre tineret.

Andrian Mardare este medaliat cu bronz la Campionatul Mondial Under 20 din 2014 și medaliat cu aur anul curent la Cupa Europei de aruncări din Spania.