logo

Andrei Spînu: Nu există premise de creștere a tarifelor la transportul auto de călători


https://www.ipn.md/index.php/ro/andrei-spinu-nu-exista-premise-de-crestere-a-tarifelor-7965_1086662.html

Vicepremierul Andrei Spînu, Ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale spune că joi va avea o întrevedere cu transportatorii în timpul căreia urmează să fie examinate mai multe soluții de îmbunătățire a serviciilor de transport pentru pasageri și de înnoire a parcului de autobuze și microbuze. Andrei Spînu spune că Guvernul examinează posibilități de suport pentru transportatori, inclusiv un program „Rabla”, similar celui din România, însă nu poate fi vorba despre acceptarea creșterii tarifului pentru pasageri, notează IPN.

Andrei Spînu spune că acceptă un dialog cu transportatorii, astfel încât pasagerii să beneficiere de servicii de transport sigure și de calitate. Spînu spune că solicitarea transportatorilor privind dublarea tarifelor este nejustificată, în condițiile în care, în ultima perioadă, se atestă un trend descendent al prețului la motorină și benzină.

„Calculele pe care le-am făcut arată că creșterea tarifului nu este justificată. Da, este adevărat, din septembrie carburanții au început să crească, dar de două săptămâni prețul este iar în jos, dacă ne uităm la prețul petrolului pe piața internațională, observăm că va fi iar o scădere. Probabil, în scurt timp vom ajunge la prețul din august. Nu putem schimba tariful doar pentru că două luni a existat o creștere de preț. Au fost zile când prețul la motorină era în jos, dar asta nu înseamnă că și tariful s-a dus în jos”, a spus Andrei Spînu, în cadrul emisiunii „Prime Time” de la PrimeTV.

Ministrul spune că tarifele pentru transportul auto de pasageri sunt calculate în baza unei metodologii puse în aplicare de mai mulți ani. Potrivit oficialului, atât timp cât transportatorii nu investesc în modernizarea unităților de transport pentru a nu pune viața și siguranța pasagerilor în pericol, nu poate fi vorba despre o majorare de tarif.

„În metodologie este indicată valoarea mijlocului de transport, unii transportatori spun că valoarea autobuzului sau microbuzului este de 500 de mii de lei, adică 25 de mii de euro. Noi avem analiza, 78% din unitățile de transport sunt de peste 16 ani, 48% din unitățile de transport de pasageri sunt de peste 20 de ani. Intrați pe orice site și căutați microbuze de 20 de ani și veți vedea că prețul este sub 200 de mii de lei. Ei îmi spun să includem în tarif uzura, nu putem face acest lucru pentru că uzura a fost inclusă până acum de multe ori și voi nu ați folosit-o pentru a vă reînnoi parcul”, a mai spus Andrei Spînu.

Transportatorii au organizat în ultima perioadă mai multe proteste în Piața Marii Adunări Naționale, solicitând o majorare a tarifelor. În prezent, tariful pentru transportul auto de pasageri este de 60-70 bani/km, însă transportatorii solicită creșterea acestuia până la 1 leu și 20 bani/km.