Andrei Popov: cea mai mare contribuţie a Moldovei în reglementarea transnistreană este europenizarea şi reformele în dreapta Nistrului. Analiză politică IPN

Vizita la Chişinău din săptămâna trecută a lui Iuri Zubakov, adjunct al Secretarului Consiliului de Securitate al FR, cel mai probabil, a avut drept scop tatonarea terenului pe cât de neschimbată a rămas poziţia conducerii R. Moldova cu privire la dosarul transnistrean, faţă de situaţia de până la 3 martie, a opinat pentru IPN directorul executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă, Andrei Popov. El consideră că nu este doar o coincidenţă că vizita a precedat-o, cu câteva ore, pe cea a preşedintelui în exerciţiu al OSCE în Moldova. Totodată, în condiţiile absenţei oricăror informaţii cu privire la conţinutul discuţiilor purtate la Chişinău, examinarea contextului în care acesta s-a produs ar putea oferi unele indicii cu privire la obiectivele urmărite de acesta. Zubakov, fost ambasador al FR la Chişinău, a mai vizitat R. Moldova în octombrie 2005 şi februarie curent. De la ultima sa aflare în Moldova au trecut 3 luni şi jumătate, marcate de o şi mai mare escaladare a relaţiilor tensionate în problema transnistreană. Expertul consideră că, în acest interval de timp, Rusia şi-a developat, fără nici un fel de menajamente, susţinerea totală acordată Tirsapolului în conflict, angajându-se în paralel în declaraţii şi acţiuni tot mai tranşante împotriva R. Moldova. Cu toate acestea, la 3 luni de la intrarea în vigoare a noului regim vamal, Chişinăul, Occidentul şi Ucraina nu dau nici un fel de semnale că ar fi dispuse să-şi modifice poziţia şi par a fi hotărâte să persiste în implementarea noului regim vamal la hotarul moldo-ucrainean. În opinia analistului, relaţiile moldo-ruse pe parcursul ultimilor ani au trecut prin mai multe faze distincte. Din 2001 şi până la apariţia Memorandumului Kozak, în noiembrie 2003, ele au fost caracterizate prin miza aproape totală a Chişinăului pe factorul rusesc ca principala forţă care ar putea asigura o reglementare durabilă a conflictului. Şapte luni după eşecul Memorandumului, din decembrie 2003 şi până în iulie 2004, au fost marcate de încercările conducerii de la Chişinău de a repara relaţiile cu Moscova şi a reintra în graţiile acesteia, dorinţă reflectată şi prin prudenţa limbajului şi acţiunilor RM. După criza şcolilor, din iulie 2004, a urmat un an în care Chişinăul practic a făcut abstracţie de încercările de a menaja Rusia, angajându-se în acţiuni unilaterale vizând implementarea propriei sale viziuni de reglementare a conflictului care nu neapărat ţinea cont de eventualele reacţii ale Moscovei. Legea din 22 iulie 2005 a constituit punctul culminant al acestui curs. Din august 2005 şi până în prezent, relaţiile moldo-ruse trec printr-o nouă etapă, conducerea Moldovei încercând din nou să angajeze Rusia în câmpul unor acţiuni constructive pe dosarul transnistrean. Însă dacă în 2001-2004, acest lucru se făcea prin oferirea de noi concesii în ce priveşte principiile şi modalităţile de reglementare a conflictului, de această dată Moldova urmăreşte să convingă Rusia prin alte argumente, şi nu cu preţul unor cedări unilaterale de poziţii în reglementarea transnistreană. Paradigma respectivă a fost propusă Moscovei de către Chişinău în cadrul întâlnirii Voronin-Putin de la Kazan din august 2005. Cei doi şefi de stat, se pare, că au convenit, cu acel prilej, asupra necesităţii relansării dialogului şi identificării unor aranjamente de compromis care ar fi acceptabile şi pentru Moldova, şi pentru Rusia. Ca să-i îndulcească pastila, Moldova s-a oferit să întreprindă un şir de acţiuni de natură, în opinia Chişinăului, să reasigure interesele ruseşti. În acest context, în noiembrie 2005, Zubakov a condus o delegaţie numeroasa de oficiali ruşi la Chişinău, căreia partea moldovenească le-a prezentat o oferta din trei componente ce ţineau de securitate, economie şi probleme socio-umanitare. Astfel, la primul capitol, conducerea Moldovei a propus ca în cazul în care Rusia o va susţine în reglementarea conflictului transnistrean, să instituţionalizeze statutul său de neutralitate permanentă. A doua componentă, cea economică, presupunea că Moldova va recunoaşte integral rezultatele privatizării întreprinderilor din regiunea transnistreană de către firmele ruseşti şi va crea condiţii şi mai favorabile pentru business-ul rusesc pe malul drept al Nistrului. Pe dimensiunea socio-umanitară, se propunea crearea unui climat maximal favorabil studierii şi utilizării limbii ruse, precum şi acordării de noi drepturi şi garanţii vorbitorilor de limbă rusă. În contextul acestor eforturi, mai ales în perioada aşteptării unei reacţii oficiale din partea Rusiei, conducerea Moldovei şi-a moderat limbajul cu privire la rolul Rusiei în conflictul transnistrean. În pofida aşteptărilor că Rusia va răspunde cu aceeaşi monedă, la 3 februarie curent, cu ocazia ceremoniei de înmânare a scrisorilor de acreditare din partea noului ambasador moldovean la Moscova, Vasile Sturza, Preşedintele rus Putin a lăsat să se înţeleagă fără echivoc că oferta propusă de Chişinău nu este adecvată aşteptărilor ruseşti. În particular, el a spus că în timp ce Rusia manifestă toată deschiderea faţă de relansarea dialogului cu Moldova, Chişinăul încă urmează să demonstreze că este dispus să facă acelaşi lucru. Intrarea în vigoare a noilor reguli de tranzit pe segmentul transnistrean de frontieră au catalizat adoptarea de către Rusia a unui set de acţiuni care au demonstrat plasarea unilaterală a Kremlinului pe poziţii pro-Tiraspol. Mai mult, cele 2 vizite ale lui Smirnov la Moscova din luna mai, în care acesta a fost tratat ca un şef de stat recunoscut, constituie indicii clare că Moscova este dispusă să ridice mizele în relaţiile sale cu Moldova şi probabil încercând sa obţină mai mult decât i-a oferit deja Chişinăul. Acest mai mult, s-ar putea să fie anume renunţarea la politica de integrare europeană, sau cel puţin recanalizarea acesteia pe făgaşul apropierii de UE, dar deja pe filiera rusească. Vizita lui Zubakov în acest moment parcă ar veni să vadă în ce măsură conducerea RM se ţine pe poziţii şi dacă nu cumva este dispusă sa cedeze mai mult decât până acum, consideră Popov. Analistul „nu vede ” ce ar putea oferi Moscovei Moldova, pentru a o face să adopte o altă poziţie în ceea ce priveşte conflictul transnistrean. „Autorităţile moldoveneşti trebuie să fie prudente şi realiste, să înţeleagă că Rusia este pe o traiectorie de radicalizare a discursului său pe plan extern şi în ajunul alegerilor prezidenţiale din 2008 este greu de presupus că va face unele cedări”. „Cu asemenea Rusie este greu de lucrat”, a spus Popov. Reglementarea transnistreană nu poate fi făcută în baza unui limbaj şi a unei politice dure faţă de Moscova, consideră analistul. În următorii 2-3 ani, oricum Rusia nu-şi va schimba poziţia. Soluţia Chişinăului este să promoveze reformele necesare în interior, să îmbunătăţească situaţia social-economică a ţării, să apropie R. Moldova maximum posibil de Uniunea Europeană, a conchis Andrei Popov. [NOTĂ IPN:] Un comunicat „zgârcit” de la Preşedinţie, transmis Agenţiei de presă Info-Prim Neo pe data de 31 mai, informa că Vladimir Voronin l-a primit pe Iuri Zubakov, adjunct al Secretarului Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, aflat la Chişinău într-o vizită de lucru. Potrivit comunicatului „în cadrul întâlnirii au fost discutate perspectivele şi mecanismele unor abordări calitativ noi a dezvoltării relaţiilor moldo-ruse. O atenţie sporită a fost acordată problematicii transnistrene”.