logo

Andrei Neguţa va fi noul reprezentant permanent al R. Moldova pe lângă Consiliul Europei


https://www.ipn.md/index.php/ro/andrei-neguta-va-fi-noul-reprezentant-permanent-al-r-moldova-7965_960561.html

Andrei Neguţa va deveni reprezentant permanent al R.Moldova pe lângă Consiliul Europei, după ce anterior a fost rechemat din funcţia de ambasador al RM în Franţa. Această numire a fost aprobată de către Guvern în şedinţa de miercuri, 26 iulie. Decretul cu privire la desemnarea lui Andrei Neguţa în această funcţie urmează să fie semnat de preşedintele Vladimir Voronin. Anterior, funcţia de reprezentant permanent al RM pe lângă Consiliul Europei (CoE) a fost deţinută de Alexei Tulbure. Acesta a fost numit, la sfârşitul lunii iunie, în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, reprezentant permanent al R. Moldova pe lângă ONU cu sediul la New York.