logo

Andrei Năstase: Echipa blocului ACUM nu va face experimente sociale în Chișinău


https://www.ipn.md/index.php/ro/andrei-nastase-echipa-blocului-acum-nu-va-face-experimente-8006_1068286.html

Vă îndemn să alegeți munca și respectul, să nu mai acceptați jumătăți de măsură și să nu mai acceptați furtul din banul public. Adresarea a fost făcută de Andrei Năstase, candidat pentru funcția de primar al capitalei, în fața susținătorilor prezenți la lansarea în campania electorală a pentru alegerile locale a blocului ACUM.

„Sunt foarte rare momentele din istoria unui oraș în care oamenii se așează în spatele dorinței legitime de a-și lua orașul înapoi”, a spus Andrei Năstase în fața susținătorilor.

Potrivit candidatului blocului ACUM, votul va însemna începutul unei alte ere, în care va începe construirea orașului. „Comunitățile noastre au nevoie de oameni responsabili, de încredere. Au nevoie de oameni capabili să își asume destinele comunității”, a spus Andrei Năstase.

Candidatul blocului ACUM a declarat că se poate trăi bine în Republica Moldova și, dacă asta se va reuși la Chișinău, se va reuși în toată țara. „Chișinăul are dreptul la dezvoltare coerentă și la viitor. Capitala noastră trebuie pusă în rândul capitalelor europene. Noi, cei din blocul ACUM, putem să facem din Chișinău orașul pe care ni-l dorim”, a declarat candidatul blocului ACUM la Primăria capitalei.

Andrei Năstase a menționat că relațiile bune cu primarii liberali din România și urmarea bunelor practici ale acestora sunt garanții ale lucruri bine făcut.

Maia Sandu, președintele PAS, a menționat că alegerile locale vor fi un examen dificil. „Trebuie să aducem în primăriile țării oameni onești, dedicați localităților pe care le conduc”, a spus Maia Sandu.

Liderul PAS a declarat că un primar nu trebuie doar să conducă localitatea, ci să îi simtă grijile și nevoile, să se bucure și să sufere împreună cu comunitatea. „Un primar bun trebuie să fie lider și vizionar, nu doar să construiască drumuri”, a spus Maia Sandu.