Cei 26 de deputați ai blocului ACUM solicită să fie organizată o ședință specială a Parlamentului. Copreședintele ACUM, Andrei Năstase, liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, spune că o cerere în acest sens este redactată de membrii blocului. Potrivit politicianului, propunerea este ca ședința să fie organizată pe 21-22 mai și în cadrul acesteia să fie aleasă conducerea Parlamentului și organele de lucru. Declarația a fost făcută la ProTV Chișinău, transmite IPN.
„Noi propunem pentru data de 21-22 o ședință specială a Parlamentului în care să mergem la alegerea președintelui Parlamentului, a comisiilor parlamentare, a Biroului Permanent și, bineînțeles, a unei agende care vizează interesul imediat al cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv alegerile locale”, a declarat liderul PPDA.
Totodată, politicianul spune că „blocul ACUM rămâne deschis pentru a căuta soluții constituționale, legale și morale cu cei care au declarat că vor deoligarhizarea, vor ca statul acesta să continue ca și stat de drept nu ca și un stat capturat. În măsura în care oamenii ăștia (n.r. socialiștii) vor trece peste frică, vor prinde la curaj, vor fi determinați să se bată, să se alăture nouă în războiul cu mafia, cu sărăcia, cu exodul masiv din țară – bineînțeles, dar deocamdată nu-i vedem să facă așa ceva”, a menționat deputatul.
Despre alegerile locale, Andrei Năstase spune că scrutinul este amânat pentru că nici PDM, nici PSRM nu ar avea șanse să câștige funcția de primar al municipiului Chișinău. Liderul PPDA a lăsat să se înțeleagă că scrutinul este amânat inclusiv pentru că el ar intenționa să candideze din nou pentru funcția de edil al capitalei.