logo

Anatol Petrencu: În Rusia de azi, cu regret, democrația a încetat


https://www.ipn.md/index.php/ro/anatol-petrencu-in-rusia-de-azi-cu-regret-democratia-8004_1101071.html

Rusia a încercat de multe ori, pe parcursul istoriei, să urmeze o cale democratică de dezvoltare, dar nu a reușit. Rușilor le-a fost bine atunci când au avut deschidere către o cale democratică și au avut relații bune cu Occidentul. „În Rusia de azi, cu regret, democrația a încetat”. Declarații în acest sens au fost făcute de Anatol Petrencu, doctor habilitat în istorie, președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova, în cadrul dezbaterii publice cu genericul „Prăbușirea Adunării Constituante și a șansei de democratizare a Rusiei Sovietice. Efecte asupra țării și lumii”, organizată de Agenția de presă IPN.

„Rusia a ratat de foarte multe ori calea democratică de dezvoltare. Noi când spunem Rusia, și eu citesc și astăzi ce se întâmplă în Ucraina, spunem Rusia lui Putin”, menționează Anatol Petrencu, „dar Rusia trebuie privită mai larg, prin perspectiva că este foarte diferită și foarte întinsă ca teritoriu, acolo locuiesc foarte multe popoare și sunt foarte multe tradiții”.

El susține că încercările Rusiei de a urma o cale democratică pot fi identificate în istorie, la fel și argumentele de ce aceste încercări au eșuat. „În prima Revoluție Rusă au apărut așa numitele soviete, soviete ale muncitorilor, soviete ale militarilor, marinarilor și așa mai departe. Și aceste soviete îndeplineau la început niște funcții, cum am spus noi, ale sindicatelor, ale societății civile, cum spunem astăzi. Dar iată că aceste soviete s-au întărit și așa s-a întâmplat că în capitala Imperiului a apărut un soviet al muncitorilor, marinarilor și militarilor, foarte puternic. În așa condiții s-a creat o dualitate a puterii de stat. Pe de o parte, era Guvernul Provizoriu care avea mandat de la Duma de Stat și, pe de altă parte, aceste soviete care erau cu de la sine putere. Dar ele aveau în spate forță: forța muncitorilor, a militarilor, bazată pe forța armată”, a declarat Anatol Petrencu.

Președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova spune că Rusia a avut și alte încercări democratice și exemplifică prin „perioada lui Kerenski, până vin bolșevicii la putere”, dar, după această perioadă, vin bolșevicii la putere să instaureze dictatura. „În plus, au lichidat și această instituție, Adunarea Constituantă, cum ar veni Parlamentul, după care poporul rus și celelalte popoare și-au urmat calea nedemocratică”.

„Vreau să spun că în condițiile dizolvării forțate a Adunării Constituante și țările baltice s-au despărțit, Ucraina a încercat, a depus eforturi să devină stat independent, dar n-a reușit. Basarabia s-a unit cu România”, a declarat Anatol Petrencu, menționând că atunci, „pentru ruși, în fond, calea de dezvoltare democratică a eșuat. S-a terminat. A venit dictatura bolșevică, cu Lenin, cu Stalin, cu deportările, până la prăbușirea Uniunii Sovietice”.

Dezbaterea publică cu genericul „Prăbușirea Adunării Constituante și a șansei de democratizare a Rusiei Sovietice. Efecte asupra țării și lumii” este organizată de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.