Eliminarea unor elemente de pe stema și drapelul de stat este o crimă pe care o face președintele Igor Dodon. Aceasta pentru că acest simbol al statului trebuie să fie respectat așa cum a fost aprobat și cum este descris în Constituția Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de istoricul Anatol Petrencu în cadrul emisiunii „Sfatul Țării” de la postul de televiziune 10TV, transmite IPN.
În opinia lui Anatol Petrencu, președintele, fiind un garant al Constituției, trebuie să fie primul care respectă simbolurile statului. „Iranul este o țară în care islamul este un fel de opozant al creștinismului, iar semnul crucii este simbolul creștinismului. Iată că Dodon a doua oară merge acolo și ca să satisfacă niște pofte ale celor care îl întâmpină acolo scoate crucea de pe stemă. Este un caz foarte grav”, a declarat istoricul.
Potrivit lui, cetățenii Republicii Moldova trebuie să critice și să protesteze împotriva unei asemenea acțiuni pentru că nu este normal ceea ce face președintele. „Ceea ce face Dodon în practică observăm că subminează independența Republicii Moldova și, de fapt, joacă interesele Rusiei”, a spus Anatol Petrenco.
Anterior, în presă au apărut informații că în cadrul vizitei președintelui Igor Dodon în Iran a fost arborat drapelul Republicii Moldova fără crucea din ciocul vulturului și fără sceptru. Șeful statului a scris pe o rețea de socializare că la toate întrevederile bilaterale drapelul Republicii Moldova a fost cel oficial, cu excepția drapelului care se afla printre altele 160 din incinta Parlamentului in timpul inaugurării: ”Am atenționat conducerea Iranului și au promis că va fi schimbat”. Președintele Igor Dodon a mai avut o vizită în Republica Islamică Iran, în cadrul căreia de pe drapelul de stat al Republicii Moldova de asemenea au lipsit anumite elemente.