Comemorarea celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial nu trebuie să se transforme într-o demonstrație a forței, e de părere Anatol Petrencu, doctor habilitat, președinte al Uniunii Istoricilor din Republica Moldova.
„De ce de Blajini toată lumea îi pomenește pe morți, fără să conteze din ce partid politic au făcut parte, ce ideologie au avut, pe când cu acest 9 mai, toată lumea este scindată?”, s-a întrebat istoricul în cadrul unei dezbateri IPN ce a explorat afinitățile și diferențele celor două ocazii de comemorare.
Anatol Petrencu crede că Ziua Victoriei își are rostul în calitate de ocazie de comemorare, nu și când „intervine politicul și această dorință de a demonstra că numai noi, rușii, iar comemorarea se transformă într-o demonstrație a forței”.
„Cred că ar fi o revenire la normalitate atunci când de 9 mai oamenii ar merge să depună niște flori la Memorial, ar merge în biserică să pună o lumânare de sufletul celor morți și nu ar face aceste demonstrații de forță și amenințări, că «numai noi!», că «putem să repetăm!» Aceste lucruri trebuie eliminate, dacă vom putea vreodată s-o facem”, spune istoricul.
Întrebat de ce învingătorii au pierdut mult mai mulți oameni decât învinșii, Anatol Petrencu a răspuns: „Pentru că rușii au luptat altfel. Este și un cântec, care spune «мы за ценой не постоим», adică, pe noi nu ne interesează prețul vieților omenești, pentru noi e important să obținem victoria. Cele mai multe victime le-a avut Uniunea Sovietică, cifra s-a tot modificat - de la 6 milioane pe timpul lui Stalin, apoi peste 17 milioane, iar pe timpul lui Gorbaciov s-a ajuns la 27 de milioane de morți (...) În general, au murit 60-65 de milioane de oameni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Oameni care ar fi putut crea opere, deschide universități, vindeca boli și așa mai departe. Au murit mulți oameni nevinovați, mare parte civili. Așadar, atunci când vorbim de victorie ca de sărbătoare, poate ar fi trebuit un pic de reținere, un pic de temperare”.
În contextul invaziei Federației Ruse din Ucraina, Anatol Petrencu e de părerea că dreptul istoric asupra teritoriilor nu-și are locul în lumea contemporană.
„Toți oamenii înțelepți din Europa și-au pus întrebarea: «cum să eliminăm războiul?» Ei au ajuns la concluzia: ca să nu să se mai întâmple crimele (celui de-al Doilea Război Mondial), trebuie să recunoaștem frontierele așa cum sunt ele, trase după Război. Chiar dacă ele nu sunt juste. Oricare țară europeană are niște pretenții: Polonia a pierdut teritorii în folosul fostei URSS, Germania în folosul Poloniei, România - Basarabia etc. Dar, s-a decis, recunoaștem frontierele care sunt”, a spus Anatol Petrencu, continuând:
„În 1975, pe când Brejnev era la putere, a fost semnat Actul de la Helsinki, prin care URSS a recunoscut frontierele existente. După destrămarea Uniunii, la fondarea Comunității Statelor Independente în decembrie 1991, articolul 2 (al acordului de constituire) scrie că statele semnatare își recunosc reciproc integritatea teritorială, respectiv, frontierele. Federația Rusă a mai semnat un acord, cel de la Budapesta, atunci când Ucraina a cedat arma nucleară (în conformitate cu principiul de neproliferare). Ucraina a avut niște bănuieli și a cerut garanții în plus pentru suveranitatea sa și integritatea sa teritorială. Federația Rusă a semnat”.
„Putem să ne amintim de Ginghis Han, care poate să pretindă (teritorii) până la Marea Mediterană, și așa mai departe. Nu-i mai dăm de capăt. De aceea, trebuie să pornim de la niște lucruri pe care toată lumea le-a aprobat, le-a consfințit. De aici și această atitudine colectivă și unanimă a occidentului și altor state ale lumii față de agresiunea Federației Ruse”, a declarat Anatol Petrencu, președinte al Uniunii Istoricilor din Republica Moldova.
Dezbaterea publică la tema „Rostul Paștilor Blajinilor și al Zilei de 9 Mai: afinități, deosebiri și trăsături specifice în vreme de război”, organizată de IPN, a fost ediția a 242-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.