logo

Amnistie cu prilejul celor 30 de ani de Independență


https://www.ipn.md/index.php/ro/amnistie-cu-prilejul-celor-30-de-ani-de-independenta-7967_1086336.html

Peste 1700 de persoane vor fi amnistiate cu prilejul celor 30 de ani de la declararea Independenței. Cifra este estimată într-un proiect de lege care stabilește criteriile în baza cărora va fi aplicată procedura. Sunt vizate persoanele învinuite, inculpate sau condamnate care sunt caracterizate pozitiv și prezintă risc de recidivă redus. Actul de amnistie nu va fi aplicat celor care au săvârșit infracțiuni deosebit de grave sau infracțiuni de corupție, indiferent de gravitate, transmite IPN.

Din cele peste 1700 de persoane pasibile amnistierii, nu toate vor fi eliberate imediat. În unele cazuri se va aplica reducerea pedepsei, cu eliberarea condiționată înainte de termen. Pentru anumite categorii de infracțiuni procesul penal încetează la faza de urmărire penală sau la cea de judecare a cauzei.

Vor fi absolvite de executarea pedepsei femeile care până la intrarea în vigoare a legii au fost condamnate la pedeapsa cu închisoare pe un termen de până la șapte ani inclusiv, au copii în vârstă de până la 12 ani și nu au fost decăzute din drepturile părintești. La fel, vor fi absolvite de pedeapsă și femeile care au fost condamnate la pedeapsa cu închisoare pe un termen de până la 9 ani inclusiv, au trei și mai mulți copii în vârstă de până la 12 ani și nu au fost decăzute din drepturile părintești. O altă categorie sunt persoanele condamnate la închisoare pentru săvârșirea infracțiunii din imprudență, dacă fapta nu a cauzat decesul victimei.

Odată cu aprobarea proiectului de lege, va fi creată o comisie specială, care va analiza dosarele de amnistie. Administrația Națională a Penitenciarelor va prezenta comisiei lista condamnaților care cad sub incidența acestor prevederi.

La eliberarea din locul de detenție, persoanele vor primi o indemnizație unică în valoare de 75% din salariul mediu pe economie, care, în acest an, este de 7 953 de lei.