AMN declară că se va opune adoptării Legii bugetului pentru 2008 dacă nu vor fi acceptate amendamentele propuse de fracţiune
https://www.ipn.md/index.php/ro/amn-declara-ca-se-va-opune-adoptarii-legii-bugetului-pentru-7965_967255.html
Alianţa „Moldova Noastră” (AMN) declară că se va opune pe căi legal posibile votării în lectura a treia a Legii bugetului de stat pentru anul 2008, dacă majoritatea parlamentară nu va respecta un şir de amendamente propuse de fracţiune. Amendamentele se referă la majorarea transferurilor către bugetele locale, majorarea subvenţiilor pentru agricultură şi un şir de alocaţii sociale suplimentare.
Liderul AMN, Serafim Urecheanu, a declarat marţi, 13 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă că în acest an comuniştii au propus şi au votat în primele două lecturi cel mai dezechilibrat buget de până acum. Potrivit lui Urecheanu, este vorba de un buget alcătuit pentru interesele politice şi economice ale PCRM, ale preşedintelui Vladimir Voronin şi ale grupărilor protejate de conducerea de vârf a ţării.
Liderul AMN a apreciat că cea mai gravă problemă constă în centralizarea absolută a resurselor bugetare, metodă prin care conducerea ţării traduce în viaţă ameninţările de constrângere şi strangulare financiară a autorităţilor publice locale, după alegerile din iunie curent. AMN a înaintat un amendament la Legea bugetului, potrivit căruia, transferurile de la bugetul de stat la cele locale să fie majorate cu 500 milioane lei şi să fie redistribuite raioanelor în funcţie de ponderea populaţiei.
De asemenea, AMN cere să fie suplimentat fondul de subvenţionare a agriculturii cu 300 milioane lei, bani care vor fi destinaţi în mod prioritar fermierilor mici şi mijlocii. Fracţiunea mai solicită să fie suplimentate în mod progresiv alocaţiile de stat pentru naşterea copiilor până la 3 mii de lei pentru naşterea primului copil şi până la 5 mii lei pentru următorii. Această măsură necesită cheltuieli de circa 100 milioane lei. Alte 100 milioane se solicită pentru dublarea pensiilor pentru vechime în muncă şi pensiilor sociale, iar alte 10 milioane lei - pentru construcţia unui nou bloc locativ în oraşul Soroca.
Urecheanu a declarat că formaţiunea se va opune adoptării bugetului, dacă nu vor fi acceptate amendamentele propuse. Vor fi utilizate toate măsurile legale, începând de la întreruperea şedinţei, blocarea tribunei centrale, până la mobilizarea populaţiei întru apărarea intereselor lor. Comuniştii vor primi o reacţie dură nu numai din partea AMN, dar şi a autorităţilor locale şi cetăţenilor R. Moldova, a declarat Serafim Urecheanu. Totodată el a menţionat că a discutat cu liderii majorităţii fracţiunilor din Parlament şi, în afară de comunişti, toţi au promis că nu vor vota Legea bugetului în lectura a treia.
În cadrul conferinţei, deputatul AMN, Valeriu Cosarciuc a declarat că în proiectul Legii bugetului media alocaţiilor pentru investiţii capitalei prevăzute pentru raioanele conduse de reprezentanţii partidelor de guvernământ este de 4-5 milioane lei, pe când pentru cele conduse de reprezentanţii opoziţiei de 1,5-2 milioane de lei. Ion Guţu, deputat AMN a declarat în acest sens că în proiect sunt prevăzute finanţări care să aducă dividende politice comuniştilor pentru viitoarele alegeri.
Referindu-se la rezultatele alegerilor din Rezina care s-au desfăşurat duminică, 11 noiembrie, Urecheanu a declarat сă ele reprezintă eşecul forţelor democratice. Totodată, Urecheanu a menţionat că reprezentanţii partidului de guvernământ au ştiut să împartă daruri pentru a cumpăra votul alegătorilor. Victoria comuniştilor a fost cauzată şi de absenteismul populaţiei la alegeri, a mai spus Liderul AMN.