logo

Amendamentul „Stamate” – motiv de dispută între autoare și avocatul Oleg Efrim


https://www.ipn.md/index.php/ro/amendamentul-stamate-motiv-de-disputa-intre-autoare-si-avocatul-7965_1087374.html

Autoritățile au încercat să tăinuiască așa-zisul amendament „Stamate”, iar trecerea lui prin procedură parlamentară a avut loc contrar Regulamentului Legislativului. Este opinia avocatului Oleg Efrim, care spune că formula de compromis, aprobată vineri în Parlament, este o opțiune mai bună, decât dacă amendamentul ar fi fost aprobat în varianta inițială. În același timp, președinta Comisiei juridice numiri și imunități, Olesea Stamate, recunoaște că avocații au nevoie de garanții pentru a-și exercita funcțiile, dar acestea nu pot sta în calea combaterii corupției, notează IPN.

Amendamentul Olesei Stamate prevedea, în formula sa inițială, excluderea totală a prevederii potrivit căreia avocații nu pot fi reținuți, percheziționați sau arestați decât cu acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților. Potrivit avocaților, proiectul a fost aprobat cu abateri de la norma legală.

„Noi ne-am trezit peste noapte cu o inițiativă, un amendament pentru lectura a doua a unei legi, despre care avocații au aflat absolut întâmplător. Asta a stârnit o mare revoltă în interiorul breslei. S-a creat percepția că se face tainic. Pentru că era vorba de lectura a doua a altui amendament de concept. Conceptul viza accederea în avocatură. Propunerea autorului ține de anularea unor garanții care sunt inerente profesiei de avocat. Este cu totul alt concept. După Regulamentul Parlamentului, astfel de amendamente nu-și au locul după prima lectură. Organul de urmărire penală ar putea să intenteze unui avocat un dosar pe evaziune fiscală, să vină să percheziționeze biroul acestui avocat, căutând de fapt, actele unui client de care este interesat”, a spus avocatul Oleg Efrim, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la PROTV Chișinău.

După ce avocații și-au manifestat indignarea față de varianta inițială a amendamentului, conținutul acestuia a fost modificat. Într-un final, a fost aprobată formula de compromis potrivit căreia avocații nu pot fi reținuți, percheziționați sau arestați fără acordul Consiliului Uniunii Avocaților, cu excepția cazurilor de corupere pasivă, corupere activă, trafic de influență sau infracțiuni flagrante.

„Sunt de acord că avocatul trebuie să beneficieze de anumite garanții. Dar, în țara noastră am văzut cum judecătorilor le sunt asigurate toate garanțiile de independență, după cele mai bune standarde europene, iar independență nu am văzut. La fel e în cazul procurorilor. Înțeleg că pot exista abuzuri din partea organului de urmărire penală, logica nu este de a construi ziduri în jurul anumitor categorii de profesioniști, împotriva acestor abuzuri, ci de a elimina aceste abuzuri. Neapărat menținem garanțiile în ceea ce privește perchezițiile și păstrarea secretului profesional”, a spus președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate.

Ieri, președintele Uniunii Avocaților, Dorin Popescu, a anunțat că apărătorii renunță la greva generală inițiată la 20 ianuarie și le-a cerut autorităților elaborarea și aprobarea până la sfârșitul lunii aprilie 2022 a unei legi care le-ar asigura avocaților garanții suplimentare. În eventualitatea în care revendicarea nu va fi respectată, avocații amenință cu o nouă grevă generală.