Lucrările de amenajare a scuarului de pe strada Colina Pușkin, 20 sunt în plină desfășurare. Direcția generală locativ-comunală și amenajare precizează că terenul de fitness este deja gata, iar actualmente se lucrează la amenajarea aleilor și construcția terenului de joacă, transmite IPN.
Zona respectivă a fost abandonată mulți ani. Acolo erau doar câteva elemente de joacă și scaune care deja au fost uzate. S-a decis ca acestea să fie demolate, iar zona să fie valorificată în beneficiul chișinăuienilor, precizează DGLCA.
În afara terenului de fitness și terenului de joacă, pe acest teritoriu vor fi amenajate alei, zona verde. La fel, va fi instalat iluminatul public. Vor fi montate bănci și coșuri pentru gunoi.
Investițiile totale în acest proiect sunt de 1,6 milioane de lei, dintre care contribuția municipalității este de 1,2 milioane de lei, iar cealaltă parte a sumei este cofinanțată de Ambasada Poloniei în Republica Moldova.