logo

Ambasadorul UE în Moldova: Republica Moldova a ales calea respectării libertăților cetățenilor săi


https://www.ipn.md/index.php/ro/ambasadorul-ue-in-moldova-republica-moldova-a-ales-calea-7965_1096925.html

Republica Moldova a ales calea europeană și calea respectării libertăților fundamentale ale cetățenilor săi. Moldova militează împotriva intereselor proprii ale celor care criminalizează adevărul și înarmează minciunile. Pe 1 iunie Moldova se va afla în centrul Europei pentru a stimula dialogul politicii de cooperare. Declarații în acest sens au fost făcute de ambasadorul UE în Moldova, Jānis Mažeiks, în cadrul ceremoniei de inaugurare a Zilei Europei la Chișinău, transmite IPN.

Jānis Mažeiks a menționat că Uniunea Europeană este solidară cu poporul ucrainean și cu cetățenii Republicii Moldova. „Suntem solidari cu cetățenii Republicii Moldova care au găzduit cu căldură mii de refugiați (din Ucraina), moldovenii au trecut printr-o iarnă dificilă, cu facturi grele la încălzire și inflație care a depășit 30%. Uniunea Europeană a fost alături de voi. Am sprijinit Guvernul să compenseze facturile la energie, am lansat noi oportunități pentru oamenii de afaceri, am deschis posibilități pentru mai multe exporturi moldovenești către UE, împreună am creat noi servicii sociale pentru a ajuta persoanele nevoiașe, împreună am sprijinit refugiați ucraineni și familiile care le găzduiesc. Prietenul la nevoie se cunoaște. În total, Uniunea Europeană a mobilizat resurse fără precedent în valoare de aproximativ 1,2 miliarde de euro pentru a sprijini Moldova în depășirea multiplelor crize”, a spus ambasadorul.

Prim-ministrul Dorin Recean a afirmat, la rândul său, că pacea este asigurată în primul rând de către poporul ucrainean. „Trebuie să mulțumim ucrainenilor pentru sacrificiile pe care le fac și asigură pacea. Și împreună cu Uniunea Europeană, Republica Moldova poate să devină prosperă. Tinerii noștri vor putea să învețe acasă, vor putea să lucreze acasă, să întemeieze o familie, să crească o afacere și să se bucure de prosperitate care o aduce Uniunea Europeană. Oamenii din sate și orașe vor să trăiască ca în Europa și noi trebuie să construim Europa aici, acasă”, a declarat Dorin Recean.

De Ziua Europei, în centrul capitalei a fost organizat tradiționalul Orășel European. „În Orășelul European am văzut diversitatea și frumusețea unității europene, un proiect care unește oameni din întreaga Europă pentru pace, pentru modernizarea comunităților și pentru prosperitate. Am întâlnit cetățeni hotărâți, care își doresc o Moldovă europeană, prosperă și puternică. Suntem europeni și construim Europa acasă împreună”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.

Orășelului European a fost organizat în centrul Chișinăului pe 13 mai. Clădirea Parlamentului a fost iluminată în culorile Uniunii Europene cu ocazia Zilei Europei.