Ambasadorul SUA în Republica Moldova, James D. Pettit, la prima sa întrevedere cu prim-ministrul Ghiril Gaburici, a declarat că Statele Unite ale Americii vor sprijini în continuare Republica Moldova, transmite IPN.
Guvernul informează că cei doi oficiali au abordat subiecte ce ţin de cooperarea economică, realizarea proiectelor comune în diverse domenii, problematica transnistreană şi securitatea regională. Premierul a punctat priorităţile noului guvern, printre care continuarea cursului european, realizarea angajamentelor asumate faţă de partenerii interni şi externi, inclusiv promovarea reformei justiţiei, precum şi asigurarea creşterii economice durabile.
La rândul său, diplomatul american a menţionat că vizita la Chişinău a secretarului de stat adjunct al SUA, Antony J. Blinken, la 3 martie, semnifică sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru Republica Moldova şi dorinţa de a contribui la transformările democratice din ţară. „Vom continua să sprijinim Republica Moldova în promovarea reformelor şi proceselor de modernizare în contextul integrării europene”, a declarat ambasadorul american.
Părţile au pledat pentru aprofundarea colaborării în contextul Dialogului Strategic Republica Moldova – SUA, lansat în luna martie 2014 la Washington, şi extinderea ariei de cooperare în diverse domenii.