logo

Ambasadorul rus: Așa-numitul scandal legat de spionaj este doar un motiv pentru reducerea personalului


https://www.ipn.md/index.php/ro/ambasadorul-rus-asa-numitul-scandal-legat-de-spionaj-este-doar-un-motiv-pentru-r-7965_1098456.html

Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, spune că așa-numitul scandal legat de spionaj este doar un pretext pentru a motiva decizia de a reduce numărul de angajați ai misiunii diplomatice. La ieșirea din Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, unde a fost convocat, ambasadorul a declarat că astăzi această decizie i-a fost comunicată. „Sperăm că responsabilii care iau astfel de decizii înțeleg cu ce se pot solda acestea pe viitor în plan bilateral”, a declarat Oleg Vasnețov, citat de IPN.

„Așa-numitul scandal legat de spionaj este doar un motiv pentru decizia care a fost luată deja demult și anume cea cu privire la reducerea numărului de angajați ai Ambasadei. Despre aceasta astăzi ni s-a comunicat. Din punctul nostru de vedere acest fapt afectează într-un mod foarte serios posibilitatea unui dialog dintre două țări. Or, această decizie nu este în spiritul unor țări prietenoase nouă”, a declarat Oleg Vasnețov pentru presă.

Potrivit lui, decizia poate și era așteptată, dar partea rusă nu s-a gândit că autoritățile de Chișinău cu o astfel de viteză, oficial, vor fi lua astfel de măsuri radicale. Acesta și-a exprimat speranța că responsabilii care iau astfel de decizii înțeleg cu ce se pot solda acestea pe viitor în plan bilateral.

Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău a fost convocat la MAEIE pentru a oferi clarificări și explicații cu privire la acțiunile de spionaj ale Federației Ruse în Republica Moldova. Într-o investigație jurnalistică a Jurnal TV și The Insider se arată că numărul antenelor și dispozitivelor de transmisie de pe acoperișul Ambasadei Rusiei la Chișinău crește în fiecare an. La fel, crește și numărul persoanelor misterioase care apar acolo constant.

MAEIE a calificat absolut inacceptabile orice acțiuni de spionaj și ingerințe străine în afacerile interne ale Republicii Moldova, care le califică drept o sfidare directă la adresa suveranității și securității naționale a statului. „În funcție de dezvoltările ulterioare, autoritățile Republicii Moldova vor analiza mai multe opțiuni de reacție “, preciza Ministerului Afacerilor Externe.