Punctul de tangență între democrațiile Republicii Moldova și Elveției este, cu siguranță, referendumul, pe care Chișinăul îl propune acum populației pentru a da vigoare integrării europene a țării. „Peste câteva luni, poporul Moldovei va avea oportunitatea să voteze un subiect foarte important pentru viitorul țării dumneavoastră – integrarea europeană”, a sugerat în discursul său la „Swiss Summer Day” (Ziua verii elvețiene) Félix Baumann, ambasadorul Confederației Elvețiene la Chișinău cu reședința la Kiev, transmite IPN.
„Anul acesta aniversăm și crearea, acum 150 de ani, a sistemului nostru specific de democrație directă. De fapt, în 1874 Constituția elvețiană deja existentă la acel moment a fost supusă unei revizuiri complete. Noutatea majoră a fost introducerea instrumentului de referendum, prin intermediul cărora populația elvețiană poate aproba sau respinge legile elaborate de Parlament”. În ultimele trei decenii, a specificat vorbitorul, populația Elveției a recurs la mai multe exerciții de exprimare a opiniei cu privire la chestiunile legate de relațiile dintre Elveția și Uniunea Europeană și, până în prezent, întotdeauna a susținut cursul stabilit de către Guvern.
Sosit la Chișinău din Kievul bombardat cu cruzime, ambasadorul a evocat prezența sa de anul trecut când era „profund îngrijorați de evoluția agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei și de consecințele acesteia la nivel internațional. Douăsprezece luni mai târziu, războiul din Ucraina continuă cu o brutalitate necruțătoare. Ziua de ieri reprezintă încă o dovadă tragică”, a notat diplomatul amintind de Ohmatdet, spitalul de copii lovit de agresor.
În aceste condiții el a chemat la menținerea eforturilor colective de pace. „În urmă cu trei săptămâni, primul Summit privind pacea în Ucraina a avut loc în stațiunea Bürgenstock din Elveția. S-a cristalizat o înțelegere comună între delegațiile participante, în special cu privire la faptul că dreptul internațional, dar și Carta ONU, trebuie să constituie baza unei păci cuprinzătoare, juste și durabile în Ucraina. Îndeosebi, principiile integrității teritoriale și autodeterminării sunt fundamentale pentru ordinea internațională și trebuie să fie protejate și apărate în interesul tuturor națiunilor”, a spus ambasadorul.
În context, Felix Baumann a specificat că „în aceste vremuri dificile, Republica Moldova continuă să promoveze democrația și libertatea, și rămâne un exemplu strălucit de ospitalitate și solidaritate pentru toți ucrainenii care și-au găsit aici refugiu”.
Referindu-se la dezvoltarea relațiilor moldo-elvețiene, el a specificat că acestea continuă să se dezvolte și să se consolideze. O nouă inițiativă, finanțată din fonduri elvețiene, menită să sprijine Parlamentul Republicii Moldova, va contribui, de asemenea, la intensificarea relațiilor dintre parlamentele țărilor noastre. „În octombrie trecut, doamna Președintă Maia Sandu a efectuat prima vizită oficială a unui președinte moldovean în țara noastră după anul 1999. Această vizită a oferit oportunitatea de a aprofunda relațiile dintre națiunile noastre, de a avansa colaborarea bilaterală în domeniile protecției sociale, ocupării forței de muncă, turismului, și de a semna documente de cooperare în aceste domenii”, a apreciat diplomatul.