Ambasada Slovaciei în Republica Moldova a inaugurat astăzi, 24 noiembrie, la Biblioteca Naţională din Chişinău o expoziţie dedicată aniversării a 25-a de la Revoluţia de Catifea din Cehoslovacia, care a pus capăt în mod paşnic dictaturii comuniste din acea ţară, transmite IPN.
„E vorba de nişte bannere, fotografii cu text şi cu alte imagini, consacrate căii parcurse de Slovacia în aceşti 25 de ani de la Revoluţia de Catifea: începând cu evenimentele de acum 25 ani şi evoluţia în timp a Slovaciei, cum a devenit membră a Uniunii Europene”, a declarat pentru IPN Alexe Rău, directorul general al Bibliotecii Naţionale. Acesta a menţionat că expoziţia va fi deschisă publicului timp de o lună, în sala Vasile Alecsandri.
„Trebuie să spunem clar că fără Revoluţia de Catifea nu ar fi existat o Slovacie independentă, liberă şi suverană, o Slovacie care mers pe calea transformării, reformelor şi integrării şi astăzi este un model de succes în ceea ce priveşte integrarea. Din acest motiv, susţinem modernizarea Moldovei. Noi suntem foarte interesaţi ca şi Moldova să devină un model de succes al dezvoltării şi transformării”, a declarat Robert Kirnag, ambasadorul Republicii Slovacia la Chişinău.
Revoluţia de Catifea din Cehoslovacia a început pe cu o serie de proteste studenţeşti pe 16 şi 17 noiembrie în Bratislava şi Praga. Intervenţia poliţiei a alimentat mişcarea de protest, astfel încât pe 20 noiembrie, în Praga, erau deja jumătate de milion de protestatari. Pe 24 noiembrie, toţi cetăţenii Cehoslovaciei au participat la o grevă generală de două ore. Pe 27 noiembrie, conducerea Partidului Comunist şi-a dat demisia, iar o zi mai târziu Partidul Comunist a anunţat că renunţă la putere şi anulează regimul monopartit. Revoluţia a culminat cu alegerea lui Vaclav Havel ca preşedinte al Cehoslovaciei pe 29 decembrie 1989.