Ambasada Germaniei la Chişinău organizează duminică tradiţionalul concert de muzică clasică
https://www.ipn.md/index.php/ro/ambasada-germaniei-la-chisinau-organizeaza-duminica-traditionalul-concert-de-muz-7967_959955.html
Ambasada Germaniei la Chişinău va organiza, la 25 iunie 2006, tradiţionalul spectacol muzical - Concertul de Vară „Chişinău Classics”. Spectacolul va avea loc pe scena „Teatrului de Vară” din Parcul Valea Morilor.
Svetlana Bivol, directorul Filarmonicii Naţionale, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată marţi, 20 iunie, că spectacolul „Chişinău Classics” a devenit o tradiţie, desfăşurându-se al cincilea an consecutiv. Actualul concert este ultimul la care va participa iniţiatoarea acestora, Regina Lochner, prim-secretar al Ambasadei, care, în această lună, va părăsi R. Moldova, după cinci ani de activitate în cadrul misiunii diplomatice germane la Chişinău. Concertul este întitulat “Drum bun”, după numele operetei germane “Gluckliche Reise” cu un fragment din care va debuta spectacolul.
Concertul va începe la ora 19.30, având o durată de o oră şi jumătate, şi va fi condus de Mihail Secichin, maestru în arta. Vor mai evolua Corul “Credo”, Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale, soliştii Regina Lochner, Marcel Roşca si Andrei Otean. Intrarea la concert este liberă.
În calitate de sponsori ai spectacolului participă companiile Sudzucker Moldova, Tirex Petrol, Auto Space SRL BMW în Moldova.