logo

Alocații pentru familiile persoanelor decorate post-mortem cu distincții înalte de stat


https://www.ipn.md/index.php/ro/alocatii-pentru-familiile-persoanelor-decorate-post-mortem-cu-distinctii-inalte--7967_1040472.html

Familiile persoanelor decorate post-mortem cu „Ordinul Republicii” sau cu ordinul „Ștefan cel Mare” vor primi sprijin financiar din partea statului pentru eroismul de care a dat dovadă membrii familiilor acestora. Guvernul a dat aviz pozitiv unui proiect de lege privind modificarea și completarea Legii veteranilor, propus de către un grup de deputați, transmite IPN.

Proiectul propune asigurarea dreptului la alocații pentru merite deosebite față de stat soției sau soțului persoanei decorate post-mortem, cu care la data decesului acesteia s-a aflat în relații de căsătorie și, în cazul lipsei acestora, mamei sau tatălui persoanei decorate, fără condiția beneficierii de pensie sau alocație socială de stat.

În scopul plății alocațiilor sociale pentru merite deosebite față de stat, în Legea bugetului pentru anul 2018, în transferurile de la bugetul de stat la bugetul asigurărilor sociale de stat sunt prevăzute mijloace financiare în volum de 17,9 milioane de lei.