logo

Alexandru Musteață: Riscul energetic pentru Republica Moldova este în prezent cel mai înalt


https://www.ipn.md/index.php/ro/alexandru-musteata-riscul-energetic-pentru-republica-moldova-este-in-7965_1093774.html

Cele mai mari riscuri la adresa securității Republicii Moldova sunt cele cu caracter energetic. O spune directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață. Potrivit șefului SIS, experții internaționali anticipează noi bombardamente masive ale elementelor de infrastructura energetică din Ucraina, iar asta va duce la deconectări de energie electrică și în Republica Moldova. Șeful SIS spune că riscurile la adresa securității rețelelor de transport a gazelor naturale sunt mai mici decât cele legate de asigurarea cu energie electrică, notează IPN.

Șeful SIS spune că războiul din Ucraina și efectele acestuia rămân cele mai mari amenințări la adresa securității Republicii Moldova. Alexandru Musteață, spune că riscurile privind escaladarea războiului sau o eventuală implicare a Republicii Moldova în război sunt reduse, în condițiile în care armata ucraineană obține victorii importante pe câmpul de luptă.


„Frontul a trecut deja dincolo de râul Nipru. Din estimările noastre și ale experților internaționali, războiul va purta un caracter local pe perioada iernii, deci, se va menține în zonele în care este acum, cu mișcări înainte-înapoi, dar nu mari, mai mult operative. Dar se va merge pe tactica de bombardare masivă a Ucrainei”, a spus Alexandru Musteață în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Totuși, potrivit șefului SIS, securitatea energetică a Republicii Moldova este sub amenințarea directă a bombelor Federației Ruse. Potrivit oficialului, stocurile de gaze naturale ale Republicii Moldova aflate în Ucraina, dar și infrastructura de transport a gazelor naturale sunt mai puțin expuse decât infrastructura energiei electrice.

„Constant vedem efectele războiului asupra securității noastre. Nu doar sub aspectul războiului convențional și al rachetelor care au zburat peste Republica Moldova sau au căzut pe teritoriul nostru, dar și al faptului că riscul ca să mai cadă rachete persistă. Bombardamentele masive care au avut loc, din estimările noastre, se vor mai întâmpla, vor duce treptat la deconectări de energie electrică. Și de fiecare dată va fi nevoie de o perioadă de câteva ore de reabilitare a sistemului. Depozitele din Ucraina unde Republica Moldova își stochează gazele naturale nu sunt în zona unde se duc nemijlocit luptele. Rețeaua de transport a gazelor este diferită de cea a energiei electrică, se află sub pământ și asta asigură o anumită protecție. Nu este o siguranță 100%, dar infrastructura gazelor naturale este mai puțin vulnerabilă. În prezent, riscul energetic pentru Republica Moldova este cel mai înalt”, a spus Alexandru Musteață.

Autoritățile de la Chișinău au atenționat cetățenii că în următoarea perioadă din cauza posibililor atacuri masive cu rachete ale Rusiei asupra Ucrainei există riscul de deconectări de la energia electrică în Republica Moldova.