logo

Alexandru Fală: Deficitul de capital uman în sectorul public - principala constrângere pentru dezvoltarea Republicii Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/alexandru-fala-deficitul-de-capital-uman-in-sectorul-public-8004_1094132.html

Deficitul de capital uman în sectorul public este principala constrângere pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Acest lucru a fost înțeles de actuala guvernare, care în anul 2023 va pune un accent mai mare pe creșterea salariilor în sectorul bugetar. O apreciere în acest sens a făcut Alexandru Fală, director de program la Centrul Expert-Grup, în cadrul dezbaterii publice la tema „Politica bugetar-fiscală și bugetul 2023: formă și conținut în abordare”, organizată de Agenția de presă IPN.

Alexandru Fală susține că în anul 2023 autoritățile vor acorda o atenție sporită menținerii și creșterii veniturilor populației.

„În anul 2023, statul va încerca să susțină veniturile populației, fiind acordat un accent mai mare pentru creșterea salariilor în sectorul bugetar. Statul va încerca să influențeze pozitiv veniturile populației, nu știu însă dacă va reuși să asigure și o creștere reală, astfel încât veniturile populației să fie peste creșterea puterii de cumpărare. În Legea bugetului scrie foarte clar despre creșterea salariilor în sectorul bugetar, iar acest lucru este foarte important”, menționează Fală.

Expertul mai spune că majorarea veniturilor angajaților din sectorul bugetar este un element cheie pentru a menține și atrage capital uman calificat în instituțiile de stat.

„Deficitul de capital uman în sectorul public a devenit principala constrângere pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Noi nu reușim în sectorul public să atragem persoane calificate, iar cele care au potențial și cunoștințe, nu rămân în sectorul public. Noi întârziem în procesul de prezentare și elaborare a politicii bugetare, inclusiv din motivul că nu sunt persoane care să se ocupe de asta”, declară Alexandru Fala.

Aceste majorări, potrivit expertului, nu se vor face din contul creșterii economice pentru că, în anul 2023 se estimează un deficit bugetar de circa 19 miliarde de lei.

„Se estimează că veniturile la bugetului național vor fi 100 de miliarde de lei, cheltuielile - 119 miliarde de lei. Respectiv, vom avea un deficit bugetar de 19 miliarde de lei. E un deficit foarte mare, un miliard de dolari. Noi intrăm într-o perioadă de câțiva când vom avea deficite bugetare mai mari decât 3 la sută din produsul intern brut. Este mult, dar încă nu dramatic. Creșterea deficitelor bugetare se transformă în acumularea de datorii, vom avea o creștere a datoriilor publice, care nu este acum atât de mare”, explică directorul de program de la Expert-Grup.

Alexandru Fala spune că la sfârșitul anului 2021 Republica Moldova avea o datorie publică de circa 33%, iar în următorii ani, datoria publică nu va depăși 40%. „Este mare, dar nu dramatică. Datoria publică nu trebuie să depășească 60%, întrucât în procesul de integrare europeană se acordă o atenție sporită acestui indicator”, a precizat el

Dezbaterea publică cu tema „Politica bugetar-fiscală și bugetul 2023: formă și conținut în abordare” este ediția a 270-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.