logo

Alexandru Dorogan: respectarea recomandărilor CoE la proiectul Codului Audiovizualului va demonstra dorinţa de integrare europeană a R. Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/alexandru-dorogan-respectarea-recomandarilor-coe-la-proiectul-codului-audiovizua-7965_960323.html

Dorinţa R. Moldova de a se integra în UE se va vedea după modul în care va fi adoptat Codul Audiovizualului (CA), or, audiovizualul este unul din elementele foarte importante ale democraţiei, libertăţii omului şi a mass-media, a declarat Alexandru Dorogan, preşedintele Asociaţiei Presei Electronice APEL, în cadrul unei emisiuni radiofonice la “Vocea Basarabiei”. Potrivit lui Dorogan, expertiza Consiliului Europei (CoE) la proiectul Codului abordează, pentru prima dată, procesul de îmbunătăţire a cadrului legislativ din perspectiva de integrare în UE. “Acum nu mai este vorba de o corespundere recomandărilor; se pune problema ca noua lege să corespundă rigorilor celor care sunt sau care doresc să devină membri ai UE. Acum trebuie să demonstrăm dorinţa de a ne integra în comunitatea europeană”, a declarat Dorogan. Referindu-se la modificările pe care ar putea să le facă Parlamentul în urma expertizării proiectului, preşedintele APEL a spus că se aşteaptă la îmbunătăţiri substanţiale. El speră că această chestiune va fi abordată la modul serios şi că deputaţii şi-au schimbat optica privind importanţa documentului, având în vedere faptul că primele expertize au fost ignorate, la fel ca şi propunerile societăţii civile. Sursa citată a mai spus, cu referire la obiecţiile experţilor europene privind modul de constituire şi funcţiile Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), că obiecţiile pe care le-a expus din start societatea civilă s-au regăsit aici în totalitate. “Se spune clar: “nu - controlului politic asupra CCA. Or, din proiect, controlul se vede limpede – este prevăzut că CCA activează sub control parlamentar, iar partajarea membrilor Consiliului conform fracţiunilor parlamentare de asemenea denotă o dorinţă de control”, susţine preşedintele APEL. Potrivit acestuia, proiectul nu stipulează cum să fie atraşi cei mai buni specialişti, cum să fie elaborată o politică a audiovizualului. De asemenea, documentul atribuie CCA competenţa de supraveghere a TRM, ceea ce contravine unor standarde şi recomandări, susţine Dorogan. Referindu-se la acalmia aşternută în prezent în jurul proiectului CA, Dorogan a dat 2 explicaţii: pe de o parte, a venit expertiza CoE la proiectul Codului, care este una serioasă, profundă, abordează neajunsurile proiectului, şi este linişte pentru a se putea lucra. Pe de altă parte, s-a făcut tăcere după discuţii multe şi multiaspectuale atât pe marginea proiectului respectiv, cât şi a celor de alternativă. Proiectul Codului Audiovizualului a fost elaborat de deputaţi comunişti, democraţi şi creştin-democraţi. Reprezentanţii altor formaţiuni politice, precum şi experţi în domeniu, jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile au calificat documentul, în cadrul multiplelor dezbateri la această temă, care s-au desfăşurat la Chişinău, drept unul de coloratură politică, care va permite şi în continuare imixtiunea puterii în audiovizualul autohton.