logo

Alexandra Mîrca este prima sportivă din Moldova care va concura la Rio


https://www.ipn.md/index.php/ro/alexandra-mirca-este-prima-sportiva-din-moldova-care-va-concura-7979_1028808.html

Alexandra Mîrca este prima reprezentantă a Republicii Moldova care va intra în concurs la Jocurile Olimpice de la Rio. Proba de tir cu arcul va începe pe 5 august, chiar în prima zi de Olimpiadă, transmite IPN.

Mîrca a efectuat deja primele antrenamente pe pământul sud-american. Ea va fi singura moldoveană care va concura la tir cu arcul, după ce Dan Olaru a ratat calificarea.

Republica Moldova va fi reprezentată la Olimpiadă de 23 de sportivi. La fel ca la ediţiile precedente, cei mai mulţi sportivi moldoveni reprezintă atletismul – nouă la număr. Câte trei sportivi vom avea la lupte și haltere. Canoe și natația va fi reprezentată de câte doi sportivi, iar taekwondo, judo, tir cu arcul și tenis – câte unul.