logo

Alexandr Stoianoglo: Moldova are un popor responsabil și conștient de viitorul său


https://www.ipn.md/index.php/ro/alexandr-stoianoglo-la-inchiderea-sectiilor-de-votare-moldova-are-8013_1108711.html

Votul de astăzi reprezintă o manifestare puternică a unității și responsabilității poporului moldovean –  este convingerea candidatului PSRM la funcția de președinte al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, exprimată într-un briefing la închiderea secțiilor de votare, transmite IPN.

„Stimați compatrioți, susținători și prieteni, astăzi Moldova a grăit prin voi, oamenii ei. Votul vostru a șters granițele dintre oraș și sat, nord și sud, est și vest, iar prezența voastră masivă la urne este o dovadă că Moldova este nu doar un punct pe hartă, cu simpli spectatori, ci un popor responsabil și conștient de viitorul său”, a declarat Stoianoglo, evidențiind impactul pe care prezența alegătorilor la urne l-a avut asupra procesului electoral.

Candidatul a mulțumit alegătorilor pentru energia, implicarea și încrederea pe care au investit-o în acest proces democratic. Stoianoglo a subliniat importanța fiecărui vot, afirmând că „fiecare alegător care a intrat în cabina de vot a scris un capitol nou în destinul acestei țări”.

În final, el a anunțat că urmează „momentul adevărului, în care fiecare vot capătă greutate și definește direcția noastră de mai departe”.