logo

Alexandr Kalinin: În fiecare sat trebuie să existe câte o școală


https://www.ipn.md/index.php/ro/alexandr-kalinin-in-fiecare-sat-trebuie-sa-existe-cate-8004_1082829.html

Optăm pentru consolidarea statalității Republicii Moldova, pentru întărirea familiei în calitate de celulă de bază a societății și pentru combaterea fenomenului corupției prin remunerarea consistentă a oamenilor, astfel încât să nu existe tentația de a lua mită. Sunt prioritățile de bază ale concurentului electoral, Partidul Regiunilor din Moldova. Reprezentanții formațiunii spun că vor veni în scurt timp cu un concept al unui plan național de țară, care va contribui la consolidarea societății, notează IPN.

În timpul dezbaterilor electorale organizate de IPN, președintele Partidului Regiunilor Alexandr Kalinin a menționat că formațiunea sa militează pentru păstrarea valorilor tradiționale și pentru o calitate sporită a nivelului educației în Republica Moldova. Potrivit lui Alexandr Kalinin, este necesar de investit în construcția și modernizarea instituțiilor de învățământ.  

„Trebuie să păstrăm statalitatea țării, suntem stataliști până în măduva oaselor. Suntem un popor creștin-ortodox, care militează pentru consolidarea familiei. Noi nu avem o doctrină foarte clar definită, de la fiecare doctrină noi vom lua tot ce este mai util pentru cetățeni. Închiderea școlilor reprezintă o mare problemă, iar calitatea educației tinerei generații lasă de dorit. Acest lucru se face intenționat, pentru că este mai ușor să conduci un popor needucat. Noi optăm pentru oferirea studiilor de calitate, este important ca în fiecare sat să avem câte o școală”, a spus Alexandr Kalinin, candidat la funcția de deputat pe lista Partidului Regiunilor din Moldova.


O idee de țară care să consolideze societatea moldovenească, profund divizată este soluția pentru redresarea situației din Republica Moldova, spune Kalinin.

„Avem o societate foarte divizată, din acest motiv trebuie să ne unim în jurul unei idei naționale, care să includă interesele tuturor cetățenilor. În acest context, formațiunea noastră va face publică această ideea națională la finalul campaniei electorale. Membrii formațiunii noastre sunt antreprenori care vor oferi locuri de muncă pentru fiecare cetățean”, a mai spus Kalinin.

Candidatul la funcția de deputat spune că lupta cu corupția va reprezenta prioritatea formațiunii sale în eventualitatea în care partidul va accede în Parlament. Potrivit lui, combaterea acestui fenomen poate avea loc doar prin sancționarea drastică a actelor de corupție.


„Atât timp cât avem oameni de afaceri care influențează viața politică, nu vom putea schimba nimic în țară. Este important ca marii oameni de afaceri să nu se implice în politică. În programul nostru, venim cu 35 de modificări ale Codului Penal ce vizează lupta cu corupția. Pedeapsa supremă pentru această infracțiune va fi detenție de la 15 la 25 de ani. Trebuie să le oferim oamenilor cinstiți posibilitatea de a lucra și să-i remunerăm pe măsură, astfel încât să nu fie tentați să ia mită”, a spus Kalinin.

La alegerile parlamentare din 11 iulie, Partidul Regiunilor va fi cu numărul 18 pe buletinul de vot.

La cea de-a cincea dezbatere electorală din seria „Analizăm Cererea și Oferta electorală – 2021” a mai participat candidatul independent, Veaceslav Valico.

La cea de a șasea dezbatere electorală IPN, care va avea loc marți, 6 iulie, cu începere de la ora 11:15, au fost invitați concurenții electorali: Partidul Politic Puterea Oamenilor, Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic, Partidul Patrioții Moldovei.

Agenția IPN desfășoară dezbaterile electorale cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel, în cadrul ciclului de dezbateri „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”.