logo

Alertă falsă cu bombă la Ambasada Ucrainei de la Chișinău


https://www.ipn.md/index.php/ro/alerta-falsa-cu-bomba-la-ambasada-ucrainei-de-la-7967_1093899.html

Ambasada Ucrainei în Republica Moldova a fost aseară ținta unei alerte cu bombă. În urma verificării clădirii de către serviciile specializate, alerta a fost declarată falsă, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliției precizează că alerta a fost dată printr-un mesaj expediat Ambasadei Ucrainei pe poșta electronică. În acesta se menționa că sediul instituției este minat. La fața locului au fost îndreptate serviciile specializate pentru verificări. Obiecte suspecte ori explozibile nu au fost depistate.

Oamenii legii au dispus mai multe acțiuni pentru a identifica autorului apelului. Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru comunicarea mincinoasă cu bună știință despre actul de terorism. Făptașul riscă amendă de la 27500 până la 42500 de lei, 240 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau închisoare de până la doi ani.