logo

Alegerile au demonstrat aprofundarea divizării societăţii moldoveneşti, opinii


https://www.ipn.md/index.php/ro/alegerile-au-demonstrat-aprofundarea-divizarii-societatii-moldovenesti-opinii-7978_1016980.html

Rezultatul alegerilor parlamentare de duminică au demonstrat aprofundarea divizării societăţii moldoveneşti. Concluzii în acest sens au fost formulate în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”, transmite IPN.

Directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului, Sergiu Ostaf, a declarat că situaţia rămâne încordată şi lucrurile stau destul de prost. „Rezultatul alegerilor oglindeşte divizarea societăţii, iar sistemul politic şi cel economic rămân destul de fragile. Această stare de lucruri se datorează în cea mai mare parte propagandei mass-mediei ruseşti, politicienilor trădători şi ineficienţei forţelor politice de la guvernare”, şi-a expus opinia directorul CREDO.

Sergiu Ostaf crede că atitudinea rezervată a oficialilor europeni faţă de rezultatul alegerilor constă în dezamăgirea faţă de faptul că aproape jumătate din votanţi au ales vectorul estic. Ostaf a ţinut să transmită şi un mesaj pentru partidele pro-europene care au acces în Parlament. „Mesajul pe care l-a transmis electoratul partidelor proeuropene a fost unul dureros şi dur. Electoratul european a aşteptat mai multe de la aceste partide. Acum cele trei partide pro-europene trebuie să-şi schimbe modul de activitate şi să acorde o atenţie sporită domeniilor cu cele mai mare restanţe”, a spus Ostaf.

Analistul politic Olga Nicolenco a declarat în cadrul aceleaşi emisiuni că partenerii europeni au devenit sceptici şi dezamăgiţi de rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova. „După ce europenii timp de patru ani au pompat bani grei în diferite proiecte sociale din ţara noastră, în final aproape jumătate din votanţi au ales vectorul estic de dezvoltare. Din păcate, omul nostru nu ştie să aprecieze acest lucru. Pentru el există doare întrebarea „Da mie ce o să-mi dea?”. Cred că trebuie să vedem lucrurile care se fac, dar nu doar banii care îi ţii în mână”, a declarat expertul.

Olga Nicolenco a optat pentru negocieri mai dure la formarea alianţei pro-europene. „Este bine că în campania electorală au fost aşa tipi ca Renato Usatîi, în care partidele proeuropene au văzut un duşman, astfel s-au consolidat în jurul ideii integrării europene şi pe parcursul campaniei electorale nu s-au atacat reciproc. Altfel ar fi pierdut din sufragii. Acum mi-aş dori ca negocierile dintre partidele pro-europene să fie mai dure pentru a-i mobiliza pe politicieni la o activitate eficientă”, a conchis Nicolenco.