Tenismanul Radu Albot a devenit primul moldovean care a reuşit să câştige un game la un turneu de Mare Şlem. El l-a condus chiar pe numărul 7 mondial, David Ferrer.
După ce l-a învins în primul set cu 6-4, Albot a pierdut următorul set cu 5-7. În următoarele două, tenismanul moldovean nu a mai avut forţă în faţa finalistului de la Rolland Garros de acum trei ani, cedând cu 1-6, 0-6. Spaniolul Ferrer a fost în trecut şi pe locul 3 în clasamentul ATP, în timp ce Albot se clasează pe cea mai bună poziţie - 85.
„Scopul meu nu demult era clasarea între primii 100 de tenismeni din lume. Acum sunt deja pe 85. Cât priveşte US Open, sunt mândru că evoluez la acest turneu. Sper să revin şi să obţin rezultate mai frumoase”, a declarat Radu Albot pentru IPN.
Tenismanul moldovean va evolua în continuare la proba dublu în pereche cu Ianco Tipaservic din Serbia, care a fost o perioadă numărul 8 mondial. Adversarii lor în primul tur vor fi bielorusul Aleksandr Burîi şi uzbekul Denis Istomin.