Omenirea are potențialul să gestioneze orice criză dacă își adaptează modelele de gândire. Aceasta este una dintre concluziile la care a ajuns Ala Tocarciuc, expertă internațională în sănătate publică, în noua sa carte „Prima carantină mondială” (denumirea originală „Первый мировой карантин”), notează IPN.
„Cartea este o culegere analitică a tuturor măsurilor de răspuns pe care omenirea, la nivel global, le-a întreprins în această pandemie”, a spus autoarea în cadrul unei conferințe de presă care a precedat lansarea cărții. La fel, este o încercare de a aduna expertiza colectivă în gestionarea pandemiei într-o formă simplă pentru publicul larg de astăzi, dar poate și pentru următoarele generații. Cartea se bazează în mare măsură pe evenimente „din viață”, văzute prin prisma unei specialiste cu o experiență de peste 30 de ani în domeniul medical și farmaceutic, inclusiv peste 15 ani în calitate de director regional pentru țările CSI în cadrul unor companii internaționale din domeniu.
Volumul e structurat în patru capitole. În primul, autoarea vorbește despre cât de pregătită a fost omenirea pentru această pandemie. Capitolele doi și trei vorbesc despre dificultățile cu care oamenii s-au confruntat în această perioadă, trecând în revistă pașii întreprinși pentru gestionarea crizei pandemice. Ultima parte e dedicată concluziilor și lecțiilor învățate, dar și reflecțiilor personale ale autoarei despre impactul pandemiei de coronavirus și modul în care aceasta ne va influența viața pe viitor.
În cartea sa, Ala Tocarciuc pune accentul pe un model de gândire orientat spre gestionarea crizelor. „Modelul de gândire din această carte poate fi aplicat în oricare criză, inclusiv la o criză în comunitate sau gospodărie (...) Modelul de gândire este de fapt unul simplu: atunci când ne confruntăm cu o criză, ne uităm în primul rând la ce resurse avem disponibile la momentul dat”, a spus experta, amintind de terapiile bazate pe vectori sau tehnologiile ARNm, care existau mai de demult, dar care au ajuns să fie adaptate pentru imunizarea anti-Covid.
Ala Tocarciuc descrie și limitările cu care omenirea se ciocnește în timpul crizelor. „Foarte multe decizii trebuie luate în condiții de deficiență de informații și în condiții de lipsă de timp. La fel, foarte importante sunt limitările umane, pe lângă limitările de sistem”, a spus experta, menționând și despre limitările legate de potențialul științei. „La început se nega știința, sau știința se folosea pentru a induce oamenii pe căi greșite”.
Cu toate limitările și dificultățile descrise, cartea Alei Tocarciuc vorbește într-un limbaj optimist: „Dacă reușim să mobilizăm și să adaptăm toate resursele disponibile, eliminăm cu succes majoritatea limitărilor, putem transforma o criză într-o oportunitate de dezvoltare”.
„Prima carantină mondială”/„Первый мировой карантин”, apărută la Tipografia Centrală, e disponibilă în librării începând de astăzi.