logo

„Al treilea drum” pentru Transnistria


https://www.ipn.md/index.php/ro/al-treilea-drum-pentru-transnistria-7965_970648.html

În contextul agravării continue a situaţiei social-economice din Transnistria, Partidul „Prorîv”, condus de către Dmitrii Soin, a anunţat că în viitorul apropiat va publica manifestul „Al treilea drum”, în care vor fi expuse viziunile conceptuale ale formaţiunii, referitor la organizarea Transnistriei, transmite corespondentul Info-Prim Neo din regiune. „Pe fundalul decăderii continue a nivelului de trai, a majorării preţurilor şi a discrepanţei profunde dintre majoritatea bogată şi cea săracă, partidul „Prorîv” menţionează despre necesitatea depăşirii urgente a acestor situaţii, care sunt o ameninţare reală pentru bazele statului transnistrean”, se spune în declaraţia Serviciului de presă a partidului. Referindu-se la problema soluţionării conflictului transnistrean, Dmitrii Soin, într-un interviu ziarului „Russkii prorîv”, a afirmat că, în primul rând, „trebuie lansată activitatea căii ferate, începând de la diesel spre Odesa, în pofida pretenţiilor reciproce şi a controverselor în baza unor condiţii prealabile, evident neîndeplinite”. Dmitrii Soin este pus sub urmărire de către Interpol, fiind suspectat de comiterea a câtorva infracţiuni penale. Soin a condus anterior divizia pentru apărarea constituţiei din cadrul ministerului securităţii publice a nerecunoscutei republici.