logo

AIE are trei soluţii pentru alegerea şefului statului fără participarea PCRM, Mihai Ghimpu


https://www.ipn.md/index.php/ro/aie-are-trei-solutii-pentru-alegerea-sefului-statului-fara-participarea-7965_988491.html

În situaţia actuală, Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) are trei soluţii de votare a preşedintelui ţării fără participarea deputaţilor Partidului Comuniştilor (AIE), a declarat preşedintele Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, în cadrul Clubului de presă de la Chişinău, citat de Info-Prim Neo. Liderul PL a numit în calitate de exemplu modificarea şi completarea legii organice „Cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova”, precizând că AIE are voturi suficiente pentru aceasta. Potrivit lui, noile norme urmează că completeze golul legislativ creat de articolele 78 şi 90 ale Constituţiei Republicii Moldova. Astfel, art. 90 prevede alegerea şefului statului în termen de două luni din ziua când funcţia a devenit vacantă, iar art. 78 se referă anume la această situaţie când impune alegerea preşedintelui cu 61 de voturi şi dizolvarea parlamentului în cazul când aceasta nu se reuşeşte. „Art. 90 prevede două luni din ziua când funcţia e vacantă, dar nu scrie ce facem peste două-trei luni sau cinci ani... Dar art. 78, care prevede 61 de voturi, turul I, turul II, alegeri repetate, este strict legat de art. 90. Aceste două articole sunt interdependente”, a opinat Mihai Ghimpu. Potrivit lui, în cazul modificării legii menţionate, preşedintele ar putea fi ales cu votul majorităţii simple a deputaţilor. „Cu 51 de voturi pentru că acum e cu totul altă situaţie. Acele 61 de voturi sunt prevăzute pentru perioada de două luni”, a precizat Mihai Ghimpu, amintind că vacanţa funcţiei de preşedinte a intervenit încă în septembrie 2009, odată cu demisionarea ex-preşedintelui Vladimir Voronin. Liderul PL a declarat că soluţiile de votare a şefului statului fără participarea deputaţilor comunişti sunt examinate în eventualitatea că opoziţia nu va dori să dialogheze şi să voteze candidatura guvernării. Potrivit lui, comuniştii sunt interesaţi în alegeri anticipate, pentru a reveni la guvernare, şi de aceea nu vor vota un nou şef al statului. În acest context, PCRM cere de la guvernare să stabilească data alegerilor preşedintelui în calitate de pre-condiţie pentru iniţierea dialogului. „Şmecheria lor ştiţi care este? „Numiţi alegerile, apoi discutăm”. Aceasta înseamnă că ei ne bagă în alegerile preşedintelui, nu votează şi clar că în această situaţie urmează alegeri anticipate. De ce noi, care ne-am asumat actul guvernării, să-i rugăm pe dânşii? Nu vreţi? Noi avem soluţii, iată care sunt aceste soluţii...”. Mihai Ghimpu afirmă că PL nu va vota de data acesta pentru stabilirea zilei de alegere a preşedintelui fără a avea siguranţa reuşitei, ci doar „credinţa că „Dumnezeul roşu” ne va da votul. Voronin nu o să-l dea niciodată, pentru că nu numai Lupu trebuie ales preşedinte, dar vine şi Ghimpu preşedinte al Parlamentului. Şi acesta nu place nici lui Voronin,... nici la mulţi nu le place”. Potrivit lui Mihai Ghimpu, această soluţie încă nu a fost dezbătută de către Consiliul AIE, şedinţa căruia a avut loc recent. „Eu am înaintat această propunere încă înainte de Consiliu, mai devreme. Dar a fost o mică discuţie. Trebuie, cred, ca să se aşeze un grup de jurişti care să vadă”. Liderul PL nu a intrat în detalii referitor la alte două posibile soluţii privind depăşirea crizei politice din ţară, legată de imposibilitatea parlamentului de a alege şeful statului. Acum două săptămâni, şi primarul capitalei, prim-vicepreşedentele PL, Dorin Chirtoacă, a lăsat să se înţeleagă că experţii partidelor AIE examinează posibilitatea modificării legislaţiei în ceea ce priveşte votarea şefului statului în turul repetat de scrutin. „În Constituţie nu este prevăzut în mod expres modul în care trebuie să aibă loc alegerea preşedintelui în turul repetat de scrutin. Nu este prevăzut în mod expres cu câte voturi trebuie ales şi aici ar putea fi loc pentru o lege privind detalierea procedurii de alegere şi atunci ar exista o soluţie la limită”, a spus primarul. Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat vineri, 18 februarie, că fracţiunea PCRM din parlament nu va vota pentru candidatura AIE la funcţia de şef al statului. Declaraţia a fost făcută la o întrevedere cu ambasadorul SUA în Republica Moldova, Asif Chaudhry.