logo

Agricultorii nu au bani pentru cultivarea viilor


https://www.ipn.md/index.php/ro/agricultorii-nu-au-bani-pentru-cultivarea-viilor-7966_958828.html

Suspendarea importurilor de vinuri moldoveneşti în Rusia a lipsit o parte din agricultori de banii necesari pentru cultivarea viilor, a declarat pentru Info-Prim Neo preşedintele Uniunii Exportatorilor de Vinuri din Moldova (UEVM), Gheorghe Cozub. Potrivit sursei citate, agricultorii au încheiat cu fabricile de vinuri contracte de livrare a producţiei, în baza cărora trebuie să beneficieze de un avans pentru cultivarea viilor. Dacă fabricile au acordat avans unor fermieri încă înaintea suspendării importului de vinuri, atunci acum s-au pomenit în situaţia când nu pot achita nu doar creditele şi impozitele, dar şi bani altor fermieri. Cozub a precizat că fabricile au cheltuit deja creditele contractate şi urmau să ofere bani fermierilor din comercializarea producţiei. Preşedintele UEVM a afirmat că afectaţi de criza vinurilor nu sunt doar viticultorii, dar şi transportatorii, fabricile de sticlă şi de carton. Moldova exporta în Rusia 80% din producţia vinicolă, sau circa 250 mln sticle anual.