logo

Agricultorii cer anticipate: Trebuie să o luăm de la început, cu alt Guvern, alt Parlament


https://www.ipn.md/index.php/ro/agricultorii-cer-anticipate-trebuie-sa-o-luam-de-la-7967_1078465.html

Agricultorii au reluat protestul din fața Parlamentului. Aceștia acuză deputații socialiști că i-au mințit că astăzi vor avea loc discuții pe marginea revendicărilor înaintate. De fapt, aseară târziu, au votat legile bugetelor și politicii bugetar-fiscale. Manifestanții cer demisia Guvernului și organizarea alegerilor parlamentare. Ei spun că nu pleacă din stradă. Manifestanții au blocat bulevardul Ștefan cel Mare în preajma Parlamentului, transmite IPN.

„Trebuie să-i defrișăm, așa cum defrișăm buruienile prin păpușoaie când prășim. Nu reușim noi cu una cu două, că vedeți ce fac. Ne duc de nas. Vrem să vină din nou și să ne lămurească cum li se va achita fermierilor, din 1 februarie, ca noi la 1 martie să începem semănatul, cultivatul. Și să nu ne spună ei nouă povești”, a declarat Vasile Mîrzenco, director executiv al Federației Naționale a Fermierilor.

Ion Plămădeală, agricultor din sudul țării, a spus că astăzi în Parlament nu mai sunt cei care au votat ieri fraudulos, la miezul nopții, „pentru că au fugit”. „Să ne explice, totuși, ce s-a întâmplat în această noapte. Astă noapte a fost o hoție. Au furat tot ce au putut. Au împărțit tot ce au putut”, a spus agricultorul. Potrivit lui, tot ce a fost votat în ședința de ieri, trebuie anulat. „Și trebuie să o luăm de la început, dar pentru asta trebuie alte structuri ale statului, trebuie să avem alt Guvern și trebuie să avem alt Parlament”, a mai spus Ion Plămădeală.

În fața protestatarilor a ieșit deputata Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Inga Grigoriu. Ea a spus că nu poți vota legi importante cu o oră înainte de miezul nopții, ca hoții. Potrivit ei, astăzi urma să aibă loc ședința Parlamentului, la care să participe și opoziția, și să discute bugetele de stat pentru anul viitor și politica bugetar-fiscală. DAr socialiștii s-au convocat în secret aseară. „Este o tragedie și o rușine națională. Jos hoții! No ieri am văzut deja oficial, oricât s-ar ascunde ei, că există acest tandem Șor-Dodon – jos hoții, jos bandiții, jos penalii! Fără penali în viitorul Parlament, pentru asta trebuie să luptăm, oameni buni!”, a spus deputata.

„Ei nu au curaj să iasă și să spună ce s-a întâmplat. Dar noi ieri am văzut niște exemple crase ale prostituției politice, niște târguri obscure între trei grupări criminale – Dodon, Șor și Plahotniuc. Să nu credeți că nu au fost urmele lui Plahotniuc aici. Plahotniuc a fost la el acasă ieri și totul s-a întâmplat în stilul lui. Pentru mine, ceea ce s-a întâmplat ieri este o tragedie. Ei ieri au coborât parlamentarismul la cel mai jos nivel”, a declarat deputatul Platformei DA, Alexandru Slusari.

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Vladimir Bolea, a spus că trebuie găsite soluții pentru a acorda sprijin agricultorilor până în luna februarie. Socialiștii și cei de la Partidul Șor au așteptat ca agricultorii să plece aseară acasă, iar la ora 22.00 s-au întrunit iar în ședință și au votat proiecte importante.

Inspectoratul General al Poliției a emis astăzi un comunicat de presă în legătură cu protestul, în care precizează că poliția este la datorie pentru a asigura ordinea publică, circulația rutieră, precum și monitorizează respectarea regulilor de prevenire a infectării cu virusul COVID-19. Poliția îndeamnă repetat toți participanții să protesteze pașnic și civilizat, să se conformeze indicațiilor oamenilor legii. Potrivit IGP, toate acțiunile ilegale vor fi înregistrate.