logo

Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței devine Inspectorat


https://www.ipn.md/index.php/ro/agentia-pentru-protectia-consumatorilor-si-supravegherea-pietei-devine-inspector-7966_1091266.html

Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței se transformă în Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, autoritate administrativă în subordinea Ministerului Economiei. Potrivit Agenției, inspectoratul va asigura implementarea politicii statului, exercitarea activităților de supraveghere a pieței și controlul de stat în domeniile de competență, în modul stabilit și în limitele prevăzute de cadrul normativ, transmite IPN.

Inspectoratul se va ocupa de supravegherea pieței privind produsele nealimentare, protecția consumatorilor, controlul de stat al activităților în domeniul jocurilor de noroc. Va controla respectarea condițiilor de licențiere conform domeniului de competență.

Modificările survenite la nivelul structurii organizaţionale au fost condiționate de necesitatea de a coordona şi organiza activitatea instituţiei într-o manieră mai clară, eficientă și transparentă, menționează reprezentanții Agenției într-un comunicat de presă.