logo

Agenda priorităţilor de integrare europeană pentru 2009 va fi elaborată până la 20 ianuarie


https://www.ipn.md/index.php/ro/agenda-prioritatilor-de-integrare-europeana-pentru-2009-va-fi-elaborata-pana-la--7965_972869.html

Proiectul Agendei priorităţilor de integrare europeană pentru 2009 va fi elaborat până la 20 ianuarie. Acest lucru l-a dispus miercuri, 3 decembrie, preşedintele R. Moldova Vladimir Voronin, care a prezidat şedinţa Comisiei naţionale pentru integrare europeană, transmite Info-Prim Neo. Potrivit serviciului de presă al preşedintelui, şeful statului a solicitat, de asemenea, ca Grupul special de coordonare interdepartamentală, asistat de secretariatul Comisiei naţionale pentru integrare europeană să definitiveze raportul final de implementare a Agendei de priorităţi de integrare europeană pentru 2008 până la data de 15 ianuarie 2009 şi să-l prezinte membrilor comisiei pentru avizare. Preşedintele a reiterat importanţa monitorizării nu doar a procesului de armonizare a cadrului juridic naţional la cel comunitar, ci şi al implementării legilor deja adoptate. Şeful statului a menţionat necesitatea definitivării de către Guvern şi examinării de către Parlament, în regim prioritar, a tuturor actelor legislative, ce ţin de angajamentele asumate în Agenda de priorităţi de integrare Europeană, în vederea adoptării acestora până la încheierea sesiunii parlamentare de toamnă-iarnă. Având în vedere importanţa aderării la Tratatul Comunităţii Energetice pentru asigurarea securităţii energetice a ţării şi a sporirii volumului investiţiilor în domeniul energetic, Vladimir Voronin s-a pronunţat pentru crearea unui mecanism de control al procesului de armonizare a legislaţiei în domeniul energetic. De asemenea, preşedintele a propus audierea la una din apropiatele şedinţe ale Comisiei a Grupului special de coordonare interdepartamentală privind rezultatele negocierilor de aderare a ţării la Tratat, precum şi cu privire la armonizarea legislaţiei în domeniul energetic la Acquis-ul comunitar.