logo

Agenda internă de reforme ar trebui să fie prioritatea numărul unu pentru R. Moldova, susţine un oficial german


https://www.ipn.md/index.php/ro/agenda-interna-de-reforme-ar-trebui-sa-fie-prioritatea-numarul-7965_973922.html

Agenda internă de reforme ar trebui să fie prioritatea numărul unu pentru R. Moldova, susţine ultimul ministru de externe al Republicii Democrate Germane de după alegerile libere din 1990, Markus Meckel. „Doar curmarea sărăciei, întărirea economiei, deopotrivă cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ar permite RM să-şi sporească credibilitatea în plan extern. Nimeni nu poate face pentru Moldova mai mult decât poate face pentru sine însăşi Moldova”, afirmă deputatul german, care a fost invitatul special al unei mese rotunde organizată de Fundaţia Friedrich Ebert şi Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”. El a mai menţionat că alegerile din Moldova vor fi determinante pentru viitorul ţării. De aceea, gradul de participare al cetăţenilor la alegeri contează. De asemenea, el a menţionat importanţa accesului echitabil al partidelor politice la mass-media publice, fără de care alegerile nu pot fi considerate libere şi corecte, chiar şi dacă scrutinul va fi realizat corect din punct de vedere tehnic. O altă teză desprinsă din discursul politicianului german este importanţa descentralizării şi îmbunătăţirii procesului decizional la nivel regional, promovarea principiului subsidiarităţii şi autonomiei locale asupra căreia Moldova trebuie să insiste în eforturile sale de dezvoltare a democraţiei. Referitor la problema transnistreană, Meckel a subliniat că democratizarea societăţii şi ridicarea standardelor de trai în RM reprezintă o cale corectă în soluţionarea conflictului. Potrivit lui Meckel, doar încrederea locuitorilor regiunii transnistrene în faptul că RM este „un element indispensabil” va permite soluţionarea conflictului. Totodată, Republica Moldova nu trebuie să fie ostatica unei singure probleme, în acest caz, a problemei conflictului nerezolvat, şi nicio scuză nu este valabilă pentru neîndeplinirea corespunzătoare a reformelor structurale. R. Moldova are nevoie de curaj, idei politice şi oameni noi la guvernare, afirmă oficialul german. Deputatul german Meckel consideră eronată îndepărtarea vecinilor imediaţi ai R. Moldova de la rolul natural al acestora de avocaţi ai ţării în raport cu Uniunea Europeană. Crizele în raport cu vecinii pot avea urmări grave, precizează Meckel. Relaţiile bune ar trebui cultivate într-un spirit care să sprijine ataşamentul la valorile şi principiile europene. Chiar dacă uneori politicienii ar putea câştiga tactic de pe urma unor crize cu vecinii, ţara în ansamblu va avea numai de pierdut, irosindu-şi energia şi timpul preţios pentru lupte de uzură şi sacrificii inutile, raportate la traiectoria şi ambiţiile declarate. Markus Meckel este ultimul ministru de Externe al Republicii Democrate Germane de după alegerile libere din 1990, iar de la unificarea Germaniei încoace este deputat social-democrat în Bundestag. Este membru al Comisiei pentru Afaceri Externe şi vicepreşedinte al Grupului parlamentar al SPD pe probleme de politică externă. Markus Meckel îşi focusează preponderent activitatea pe relaţiile cu Europa de Est, Rusia şi ţările din Caucaz, precum şi pe probleme de democratizare şi securitate globală. Este preşedinte al Comisiei politice a Adunării Parlamentare NATO şi ex-preşedinte al delegaţiei germane la NATO. A studiat teologia la Naumburg şi Berlin şi a fost co-fondatorul Partidului Social-Democrat din Republica Democrată Germană în 1989, notează IDIS într-un comunicat. Markus Meckel este pentru a treia oară în vizită în R. Moldova.