logo

Aeroportul Internaţional Chişinău dezminte


https://www.ipn.md/index.php/ro/aeroportul-international-chisinau-dezminte-7967_1008636.html

Aeroportul Internaţionale Chişinău (AIC) dezminte informaţiile vehiculate astăzi în presă, conform cărora angajaţii Aeroportului Internaţional Chişinău ar urma să fie disponibilizaţi, notează IPN cu referire la un comunicat al Companiei.

În acest context, conducerea AIC face următoarele precizări: „Informaţiile sunt false şi au fost propagate cu rea intenţie de către o sursă care a dorit exclusiv să provoace panică. În acest moment, la AIC au loc proceduri absolut normale care privesc contractele angajaţilor, într-un caz de concesiune.Menţionăm că locurile de muncă ale angajaţilor AIC sunt sigure, nu există ameninţări în această privinţă, iar aeroportul se îndreaptă într-o direcţie corectă de dezvoltare. Protejarea locurilor de muncă şi a angajaţilor reprezintă o prioritate a conducerii AIC”, se spune în comunicat.

Conducerea Aeroportului reiterează faptul că „informaţiile vehiculate pe această temă sunt o interpretare manipulatoare, iresponsabilă, având scopul de a induce în eroare opinia publică. Facem, pe această cale, un apel la încetarea campaniilor de dezinformare în ceea ce priveşte activitatea Aeroportului Internaţional Chişinău”.