logo

Adrian Efros: Nu putem îngrădi drepturile unor cetățeni, asigurând dreptul fermierilor la protest


https://www.ipn.md/index.php/ro/adrian-efros-nu-putem-ingradi-drepturile-unor-cetateni-asigurand-7967_1102838.html

Nu putem îngrădi drepturile unor cetățeni, asigurând dreptul fermierilor la protest. Este reacția ministrului Afacerilor Interne, Adrian Efros, la sancționarea mai multor agricultori, care au blocat accesul către punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița. Șeful MAI spune că din cauza protestatarilor, o ambulanță nu a putut interveni la timp pentru a acorda ajutor medical. Ministrul de Interne spune că, inițial, polițiștii atenționează verbal protestatarii, iar dacă fermierii nu se conformează, le sunt aplicate amenzi, notează IPN.

Mai mulți fermieri, care au blocat accesul spre punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița, s-au ales cu amenzi. Ministrul de Interne spune că poliția nu tolerează încălcarea legii, iar cei care nu se conformează somațiilor oamenilor legii sunt sancționați.

„Atât timp cât protestele au loc cu respectarea legislației în vigoare, poliția doar monitorizează și asigură buna desfășurare a acestora. Dar poliția nu va tolera situațiile când se trece de limita legislației, iar prin blocarea traseelor s-a trecut această limită. Noi, inițial, am avertizat fermierii verbal să lase acces liber către punctul de trecere a frontierei de stat Leușeni-Albița, unii au dat curs acestor somații, alții – nu. De aceea, au fost documentați și sancționați în conformitate cu legislația în vigoare. Noi nu putem îngrădi drepturile unor cetățeni, asigurând dreptul altor cetățeni la protest. Am avut un caz dificil când în punctul de trecere a frontierei a fost solicitată ambulanța, iar fermierii au încuiat unitățile de transport și s-au deplasat de la locul unde erau parcate tractoarele. Respectiv, ambulanța nu a putut acorda în timp util asistența medicală”, a spus ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.

La 17 februrie, în timp ce agricultorii protestau în fața Parlamentului, poliția a ridicat mașinile celor mai vocali protestatari, Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco. Ministrul de Interne spune că oamenii legii nu au acționat țintit, ci au răspuns solicitărilor cetățenilor, care au cerut evacuarea mașinilor parcate neregulamentar.

„Nu au fost ridicate doar mașinile lui Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco, au fost ridicate mai multe mașini parcate neregulamentar. Au fost apeluri la 112 pentru a debloca accesul în unele zone ale orașului. Nu a fost o intenție, nu a fost ceva țintit, a fost o reacție la solicitările cetățenilor. Poliția nu sancționează pe nimeni, dacă nu există o contravenție. Doar atunci când participantul la protest comite o contravenție, poliția intervine”, a șeful Ministerului Afacerilor Interne.

O nouă ședință a fermierilor protestatari cu reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare va avea loc astăzi, la ora 14.00. Directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, a anunțat că dacă autoritățile nu vor da curs revendicărilor fermierilor, un nou protest va fi organizat joi, 22 februarie.