logo

Adrian Candu: Am votat pentru viitorul european al Republicii Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/adrian-candu-am-votat-pentru-viitorul-european-al-republicii-moldova-7979_1030616.html

Preşedintele Parlamentului, Adrian Candu, a făcut alegerea la urna de vot pentru viitorul european al Republicii Moldova. Şeful legislativului a menţionat că îşi doreşte ca autorităţile să accepte voinţa cetăţenilor indiferent de alegerea făcută la urnele de vot, transmite IPN.

După ce şi-a aşteptat rândul la înregistrare şi votare, Adrian Candu a declarat că a votat pentru ca toate reformele în care s-au angajat şi Parlamentul, şi Guvernul să se desfăşoare. „Din partea viitorului preşedinte îmi doresc să fie un garant al Constituţiei şi să fie parte în activitatea sa în toate reformele pe care şi le propune Guvernul şi Parlamentul”, a declarat şeful legislativului.

Potrivit lui, deşi Constituţia nu-i oferă competenţe de ajustare a pensiilor şi salariilor, preşedintele Republicii Moldova are totuşi competenţa de supraveghere a activităţii Parlamentului şi Guvernului. De asemenea, el poate interveni atunci când este necesar, mai ales atunci când sunt admise abuzuri sau excese şi să direcţioneze, prin presiunea societăţii, ca pensiile şi salariile să fie ajustate.

Preşedintele Parlamentului susţine că este sigur că viitorul preşedinte va fi parte a echipei care îşi propune să continue reformele începute deja, pentru ca Moldova să se apropie cât mai mult de modelul de dezvoltare al Uniunii Europene.