logo

Adrian Baluțel: Vremurile ne solicită unitate și calm, nu polemici


https://www.ipn.md/index.php/ro/adrian-balutel-vremurile-ne-solicita-unitate-si-calm-nu-8004_1088419.html

Să fim sinceri: pentru a perfecționa statutul de neutralitate al Republicii Moldova putem doar reitera pentru partenerii noștri internaționali că suntem un stat neutru, să interacționăm cu alte state într-o manieră care nu prejudiciază statutul de neutralitate al țării, să solicităm subiecților de drept internațional să ia în considerare statutului adoptat de Republica Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute de Adrian Baluțel, deputat din Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate, în cadrul dezbaterii „Statutul de neutralitate al Moldovei: cum transformăm aspirația în scut? Reflecții legislative și politice cu flacăra războiului în preajmă”, care a avut loc la Agenția IPN.

Totodată, pe plan intern, să păstrăm spiritul pașnic în societate, crede deputatul.

În condițiile războiului ruso-ucrainean acest spirit s-a manifestat cu prisosință, demonstrând lumii că suntem un popor cu inima mare, săritor la nevoie. Aceasta se înscrie perfect în ideea unui stat neutru, gata să vină în ajutorul tuturor care au nevoie de această și să fie în relații bune cu toată lumea.

Cât privește ideea adoptării unei legi organice privind neutralitatea, care ar consolida, conform oponentului său, prevederile Constituției pe acest segment, deputatul o consideră inutilă. „Normele utilizate de state, cazurile care se întâmplă între țări, între organizații, între regiuni sunt atât de diverse și impredictibile, încât Republica Moldova are nevoie de spațiu (de manevră) pentru a putea reacționa prompt în baza statutului său de neutralitate, în funcție de situație. Un cadru legal (cu limite determinate) ar îngusta acest câmp”, afirmă Adrian Baluțel.

În aceeași ordine de idei, deputatul consideră că statutul de neutralitate oferă mai multă siguranță decât alinierea țării la o anumită organizație de securitate. „De ce neutralitatea este un garant mai mare decât asocierea? Din simplul motiv că neutralitatea, neimplicarea, neangajarea dă un mesaj tuturor subiecților care au sau pot avea, inclusiv îngrijorări de securitate, pretenții militare unul față de altul. Fiind neutru, poți spune: uitați-vă, este Republica Moldova cu respectarea normelor de drept internațional și nu ne vom angaja în conflictele pe care le aveți între voi”.

Vorbitorul nu vede o problemă în a iniția o discuție privind propunerea Fracțiunii Blocului Comuniștilor și socialiștilor de a adopta, în baza prevederii constituționale, a unei legi pe acest segment. „Dar acum deloc nu este momentul de a polemiza, în condițiile unei crize care a ridicat în picioare o lume întreagă. Societatea trebuie să fie calmă, unită pe depășirea crizei, care a întrecut limitele regiunii. Să discutăm acum ce este și ce nu este neutralitate, aceasta ar răscoli mai multe subiecte sensibile: prezența forțelor militare ruse în raioanele de est ale Republicii Moldova – afectează sau nu afectează (neutralitatea)? Chiar nu e timpul să vorbim despre aceasta acum”, a relevat deputatul.

Dezbaterea publică la tema „Statutul de neutralitate al Moldovei: cum transformăm aspirația în scut? Reflecții legislative și politice cu flacăra războiului în preajmă”, organizată de IPN, a fost ediția a 228-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.