Administraţia capitalei este decisă să nu cedeze în faţa presiunilor SA „Termocom”
https://www.ipn.md/index.php/ro/administratia-capitalei-este-decisa-sa-nu-cedeze-in-fata-presiunilor-sa-termocom-7965_967629.html
Consilieri municipali din diferite fracţiuni, dar şi primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, au declarat marţi, 11 decembrie, în cadrul unei conferinţe de presă că nu vor ceda în faţa presiunilor SA „Termocom” de a reveni la tariful abrogat de 540 lei pentru o gigacalorie, sau de a majora tariful până la 715 lei, conform ultimelor solicitări din partea distribuitorului.
Preşedintele Consiliului municipal Chişinău (CMC), Mihai Ghimpu, a declarat că decizia SA „Termocom” de a sista livrarea apei calde şi de a debranşa anumiţi agenţi economic este ilegală şi cade sub prevederile Codului penal. El a spus că CMC a aprobat o decizie corectă la 4 decembrie, atunci când s-a decis să se revină la vechiul tarif de 233 lei, pentru că hotărârea anterioară, adoptată în luna ianuarie nu avea suport juridic. De asemenea, el a menţionat că, deşi decizia din ianuarie prevedea că Guvernul va contribui la alocarea subvenţiilor pentru agentul termic, acest angajament nu a fost respectat, ba mai mult, pentru anul 2008 sunt prevăzute alocaţii de la bugetul de stat pentru municipiu de trei ori mai mici decât pentru anul curent. Administraţia municipiului nu dispune de sursele financiare necesare pentru acoperirea diferenţei de tarif (307 lei pentru gigacalorie), aşa cum prevede decizia din ianuarie, a mai declarat Ghimpu.
Totodată, preşedintele CMC a spus că administraţia locală va sesiza Procuratura referitor la decizia „Termocom” de a sista livrarea apei calde şi va ataca întreprinderea în judecată pentru deconectarea de la căldură a sediului primăriei. Mihai Ghimpu a anunţat că săptămâna viitoare va fi convocată şedinţa CMC unde va fi pusă în discuţie problema respectivă şi se va cere SA „Termocom” reluarea furnizării apei calde. CMC va adopta o decizie care va reieşi din interesele cetăţenilor, a menţionat sursa citată.
Primarul Dorin Chirtoacă a declarat că situaţia din prezent din Chişinău este similară celei din ianuarie 2006 când Rusia a întrerupt livrarea gazului pentru R. Moldova din cauza că nu s-a ajuns la un acord privind majorarea tarifului. SA „Termocom” şi administraţia centrală recurg la acelaşi şantaj a declarat Chirtoacă, menţionând că nu va ceda presiunilor.
Corina Fusu, liderul fracţiunii liberale din Consiliu a sesizat legătura directă dintre răpirea Pomului de Crăciun din centrul capitalei şi problema asigurării cu agent termic, spunând că aceste acţiuni sunt îndreptate împotriva administraţiei capitalei. Ea a menţionat că banii pe care CMC trebuia să-i achite SA „Termocom” pentru diferenţa de tarif sunt banii populaţiei, care pot fi utilizaţi pentru majorarea salariilor profesorilor, pentru anumite programe sociale, etc. Din aceşti bani, administraţia SA „Termocom„ îşi asigură salarii de până la 15 mii lei lunar, a menţionat Corina Fusu.
Victor Savin, vicepreşedintele fracţiunii Alianţa „Moldova Noastră” din Consiliu a menţionat că decizia din ianuarie prin care a fost majorat tariful a fost una ilegală. Totodată el a spus că Guvernul trebuia să stabilească un regulament de subvenţionare a anumitor categorii de populaţie, dar nu să pună în obligaţia administraţiei municipale achitarea diferenţei de tarif.
Liderul fracţiunii social-democrate, Eduard Muşuc, a menţionat lipsa de acoperire financiară a deciziei respective şi s-a pronunţat pentru iniţierea unor negocieri dintre administraţia publică locală şi cea centrală pentru rezolvarea acestei probleme. El a declarat că este necesar ca tariful să fie transparent şi argumentat economic. Trebuie să fie stabilite compensaţii de către Guvern, iar calitatea agentului termic să corespundă rigorilor, a subliniat sursa citată.
Mihai Ghimpu l-a împuternicit pe Eduard Muşuc să iniţieze negocieri cu Guvernul.
La 4 decembrie CMC a abrogat tariful de 540 de lei la energia termică, stabilit la 25 ianuarie curent, revenind-se pentru o perioadă nedefinită la tariful vechi de 233 lei. Decizia a fost votată de 27 dintre consilierii municipali, inclusiv din Coaliţia majoritară şi fracţiunea umanist-democrată. SA „Termocom” a sistat luni, 10 decembrie, livrarea apei calde către toţi consumatorii din capitală şi a anunţat că intenţionează să reducă şi temperatura agentului termic în calorifere.