logo

Adevărul despre presiunile exercitate asupra activității S.A. CARIERA MICĂUȚI


https://www.ipn.md/index.php/ro/adevarul-despre-presiunile-exercitate-asupra-activitatii-sa-cariera-7542_1078954.html

Bună ziua, stimați reprezentanți mass-media și stimată audiență!

În primul rînd, vreau să Vă mulțumesc pentru că ați dat curs invitației mele și manifestați interes pentru a afla adevărul despre persoanele, cauzele și modul în care se exercită diverse presiuni politice și mediatice asupra activității  economice a S.A. Cariera Micăuți.

Pentru început, vreau să reamintesc că la 24.12.2020 dl Nicolae Ciubuc, deputat în Parlamentul Rep. Moldova, a menționat în cadrul unui briefing de presă că Cariera Micăuți își desfășoară activitatea fără a deține actele permisive legale, în lipsa dreptului de posesie asupra terenurilor pe care se efectuează exploatarea zăcămintelor, în lipsa planurilor anuale de dezvoltare pentru ultimii 3 ani, și altele. Aceste constatări ar fi fost făcute de către Comisia de anchetă a modului de exploatare a substanțelor minerale utile, constituită prin Hotărîrea Parlamentului nr. 216 din 27.11.2020, drept urmare a petiției adresate de dl. Ciobu Dumitru, administrator al SRL „Ex-Stone”, care ar fi sesizat presupuse ilegalități în activitatea Carierei.

De fapt, analizînd tandemul acțiunilor cet. Ciobu Dumitru și a exponenților politici, concluzionăm că SA „Cariera Micăuți” a devenit ținta unor presiuni ilegale, care urmăresc alte scopuri decît cele vociferate public, ce vor fi prezentate în continuare.


Or, începând cu luna iunie a anului 2020, un grup de persoane organizat și condus de către Dumitru Ciobu, întreprind constant acțiuni ilegale de imixtiune și blocare a activității economice a SA „Cariera Micăuți”. Scopul imixtiunilor este de a determina, inclusiv prin diverse forme de șantaj, cum ar fi blocarea sau sistarea activității, de a achiziționa de la compania SRL „Ex-Stone”, administrată de Dumitru Ciobu,  3 loturi de teren agricole cu o suprafața de 14 ha, la un preț exorbitant de cca. 114 mln lei sau cca 6,5 mln euro.

Cu regret, constatăm și faptul că
acțiunile ilegale ale dlui Ciobu Dumitru sunt susținute și de unii politicieni, care cu știință sau neștiință de cauză, creează presiuni asupra  instituțiilor statului, în vederea împiedicării și chiar sistării activității economice a Carierei precum și acuză public nejustificat că aceasta ar activa ilegal.

În continuare vom demonstra că acuzațiile aduse de dl. Ciobu Dumitru, susținute public de deputatul Nicolae Ciubuc, nu corespund adevărului, avînd drept scop blocarea activității și denigrarea administrației Carierei Micăuți.


Așadar, SA „Cariera Micăuți” activează din anul 1950 și asigură o pondere importantă din necesarul de pietriș pentru industria drumurilor, construcțiilor civile și industriale. Totodată, Cariera Micăuți este și unul din cei mai mari contribuabili la bugetul de stat din localitate.

Începând cu 18 iulie 2019 SA „Cariera Micăuți” a fost declarată insolvabilă, un aport deosebit fiind adus de către dl. Ciobu Dumitru, însă la moment aceasta continuă să-și desfășoare activitatea economică în regim normal și să stingă creanțele creditorilor.

Așadar, SA Cariera Micăuți (în proces de insolvabilitate) efectuează lucrări de extragere a zăcământului de calcar brut pentru construcții Micăuți (sectoarele Micăuți I și Micăuți II), în temeiul contractului pentru atribuirea în folosință a sectoarelor de subsol pentru extragerea substanțelor minerale utile, cu nr. 83 din 07 martie 2012 (copia se anexează nr. 1).


Prin actul de confirmare a perimetrului minier nr. 484 din 27.02.2009, Societății pe Acțiuni Cariera Micăuți i-a fost atribuit perimetrul minier pentru exploatare, conform planului topografic specificat, până la epuizarea zăcământului (copia se anexează nr. 2).

Extragerea calcarului brut pentru construcții și a argilei pentru producerea cărămizii, pe perioada exploatării zăcământului, se realizează în baza acordului adițional cu nr. 06 din 12 martie 2020 la contractul pentru atribuirea în folosință a sectoarelor de subsol pentru extragerea substanțelor minerale utile cu nr. 83 din 07 martie din 2012 (copia se anexează, nr. 3).

Odată cu încheierea acordului adițional precizat a survenit necesitatea modificării proiectului de execuție și proiectului perimetrului minier a zăcământului de calcar. Respectiv, la 14.07.2020, S.A. Cariera Micăuți a încheiat cu SRL Iuvesvet Engineering contractul privind elaborarea proiectului perimetrului minier (copia se anexează, nr. 4).

Prin nota nr. 8 din 27 august 2020 SRL Iuvesvet Engineering a comunicat SA Cariera Micăuți (în proces de insolvabilitate) despre identificarea unor neconcordanțe între cantitățile de substanțe minerale utile extrase de facto și cele indicate în dările de seamă. În vederea derulării de mai departe a elaborării modificării proiectului de execuție și proiectului perimetrului minier a zăcământului de calcar a fost necesar de a reevalua zăcămintele minerale (copia se anexează, nr. 5).


În acest sens prin scrisoare nr. 20/10 din 03 noiembrie 2020 SA Cariera Micăuți (în proces de insolvabilitate) în conformitate cu HG nr. 582 din 17.08.1995, ”cu privire la reglementare monopolului în R. Moldova”, în scopul confirmării de facto a rezervelor de substanțe minerale utile la zăcământul de calcare rifogene Micăuți exploatat de S.A. Cariera Micăuți, dar și în scopul elaborării documentații actualizate privind extragerea și recultivarea zăcămintelor minerale utile, a solicitat ÎS Expediția Hidrogeologică sa efectueze reevaluarea și reestimarea zăcămintelor minerale (copia se anexează, nr. 6).

La data de 19 noiembrie 2020, SA Cariera Micăuți (în proces de insolvabilitate) a încheiat cu Î.S. Expediția Hidrogeologică contractul privind executarea lucrărilor de reevaluare și reestimare a zăcămintelor minerale la Cariera Micăuți (copia se anexează, nr. 7).

Activitatea de extragere a zăcămintelor minerale s-a realizat conform planului  pentru anul 2020, aprobat prin ordinul nr. 10 din 27.10.2020 de către Inspecția Securității Industriale în domeniul folosirii subsolului. La respectivul plan sunt anexate planurile perimetrului minier pentru exploatare pentru sectoarele Micăuți I, și Micăuți II.

Pentru efectuarea exploziilor în perimetrul dat, Î.S. INMEX a obținut de la Agenția pentru Supraveghere Tehnică permisurile nr. P0032/2020 din 10.02.2020 și nr. P0032/2020 din 10.02.2020 (copiile se anexează, nr. 8).


Totodată precizez că la moment, la SA Cariera Micăuți (în proces de insolvabilitate) activează 115 salariați, fondul de salarizare este de a 1,2 mil lei lunar, iar restanța la plata salariului nu sunt, la fel, toate impozitele si taxele aferente activității sunt achitate la bugetul de stat în termen (cca. 1,5 mil lei lunar).

Respectiv, activitatea SA Cariera Micăuți (în proces de insolvabilitate) este desfășurată în strictă conformitate cu normele legale speciale, având dreptul exclusiv de a extrage zăcămintele minerale utile în limitele perimetrului minier,  în temeiul tuturor documentelor permisive și justificative necesare prezentate mai sus.

Corespunzător , acuzațiile aduse de către Dumitru Ciobu și susținute publice de dl. Nicolae Ciubuc, în calitate de presedinte al Comisiei Parlamentare, în cadrul briefingului de presă din 24 decembrie 2020, cu privire la faptul că SA Cariera Micăuți activează fără a dispune de actele permisive necesare, le calificăm ca fiind neîntemeiate, nefondate și cu scop denigrator.

Mai mult ca atât, Comisia de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile a încălcat grav drepturile SA Cariera Micăuți, atunci când și-a formulat concluziile privind activitatea acesteia fără să audieze explicațiile conducerii SA Cariera Micăuți și fără să solicite prezentarea actelor permisive.


În acest sens, învederez că la 23 decembrie 2020 în adresa SA „Cariera Micăuți” a parvenit scrisoarea semnată de deputatul Nicolae Ciubuc, în calitate de Președinte a Comisie de anchetă nominalizate, prin care conducerea Carierei Micăuți a fost invitată să participe la ședința Comisiei, programată pentru a doua zi dimineața, 24 decembrie 2020 orele 08-30, la care urma să se examineze petiția lui Ciobu Dumitru referitor la pretinsa activitatea ilegală a SA Cariera Micăuți.

Este de menționată că în prealabil, Comisia nu a informat SA Cariera Micăuți despre petiția înaintată de Ciobu Dumitru și nu a expediat o copie a acesteia.

Drept răspuns la invitația adresată de dl. Nicolae Ciubuc, conducerea SA „Cariera Micăuți” a notificat că, ca urmare a înștiințării târzii, nu se poate prezenta la ședința din 24 decembrie 2020, fiind antrenat într-un proces de judecată. De asemenea, a comunicat că nu cunoaște care sunt acuzațiile înaintate de Ciobu Dumitru, nu se poate expune asupra acestora și a solicitat să fie fixată o nouă ședință despre care să fim informați în prealabil dar și o copie a plângerii adresată de Dumitru Ciobu.

Cu toate acestea, ședința Comisiei s-a desfășurat, iar din declarațiile dlui Ciubuc Nicolae expuse la briefingul de presă din 24 decembrie 2020, rezultă că s-a format și o concluzie finală de constatare a presupusei activității ilegale a SA „Cariera Micăuți”, fapt care nu corespunde adevărului, or după cum am indicat mai sus și după cum rezultă și din înscrisuri, activitatea SA Cariera Micăuți se desfășoară în conformitate cu toate normele legale.

Astfel, strigător la cer nu este modul în care activează Cariera Micăuți, așa cum a specificat dl. Nicolae Ciubuc, dar modul în care Comisiei Parlamentară își desfășoară activitatea. În acest sens, considerăm că conduita membrilor Comisiei este una inacceptabilă și inechitabilă în raport cu SA Cariera Micăuți.

Dincolo de acțiunile Comisiei parlamanetare, cetățeanul Dumitru Ciobu, în comun cu alte persoane, încă din luna iunie 2019 și-a început campania ilegală de blocare a activității SA Cariera Micăuți, având ca scop final obținerea de beneficii pecuniare necuvenite.

Astfel, cet. Ciobu Dumitru, care este administrator al companiei SRL „Ex-Stone”, a activat la SA Cariera Micăuți în temeiul contractului nr. 3 de vânzare-cumpărare exclusivă a pietrișului, în temeiul căruia a obținut dreptul exclusiv de vînzare a pietrișului. Pe lîngă faptul că pietrișul se vindea la pret de 104 lei/tona, adică mai jos de sinecost, fiind astfel prejudiciată societatea, suma de cca. 22 mln de lei nu a ajuns în conturile SA Cariera Micăuți dar a fost stinsă prin intermediul unor contracte de cesiune încheiate cu firma Ontario, cu sediul în Canada. Respectiv, SA Cariera Micăuți a fost prejudiciată cel puțin cu 22 mln lei.

Complementar, în septembrie 2019, cetățeanul Dumitru Ciobu a fost angajat și a activat în calitate de vice-director a SA Cariera Micăuți, fiind angajat de administratorul insolvabilității Crețu Ion. În această perioada acesta a efectuat mai multe cheltuieli nejustificate, a diminunat prețurile de vînzare a producției și a dimunuat considerabile veniturile companiei.

Toate aceste acțiuni ale lui Ciobu Dumitru în comun cu alte acțiuni a foștilor directori ( Covali E., Radcenco S.) au adus societatea la incapacitate de plată.

Inclusiv pentru aceste circumstanțe, Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauzei Speciale a pornit o cauză penală în privința cetățeanului Dumitru Ciobu (acesta având calitatea de învinuit) și firmei sale SRL Ex-Stone, care se afla la faza de urmărire penală (anexa nr. 9).

Este de asemenea importat de precizat că în perioada 09 iulie 2020 – 01 august 2020, cet. Dumitru Ciobu, fiind însoțit de alte persoane din anturajul său, sub pretexte inventate de presupusă afectare a sectoarelor de teren alăturate în urma exploziilor necesare în procesul de extragere a minereului, a pătruns în mod abuziv pe teritoriul carierei, unde, amenințând cu violență și chiar aplicând direct violență fizică față de lucrătorii implicați în procesul de producție, s-a plasat exact în zona de realizare a lucrărilor specifice activității de extragere a minereului, făcând, astfel, imposibilă continuarea lucrărilor din motive de securitate.

În toate aceste cazuri, angajații SA Cariera Micăuți au apelat la organele de poliție, însă și polițiștii veniți la fața locului au fost la fel bruscați fizic și amenințați de către Dumitru Ciobu și persoanele ghidate de către acesta și chiar dacă în privința cetățeanului Dumitru Ciobu și persoanele din anturaj a fost întocmite procese verbale și aplicate amenzi.

Ca urmare cauzării impedimentelor ilegale cauzate SA Cariera Micăuți în proces de insolvabilitate, la cerere administratorului insolvabilității, Judecătoria Strășeni a emis Încheiere irevocabilă prin care a dispus obligarea persoanelor fizice și juridice de a nu crea obstacole și /sau impedimente în activitatea carierei (anexa nr. 13).

Ulterior de fiecare dată la care cet. Ciobu Dumitru și însoțitorii săi creau obstacole și impedimente în activitatea SA Cariera Micăuți în proces de insolvabilitate,  executorul judecătoresc asigura executarea încheierii privind înlăturarea obstacolelor create în activitatea Carierei de către Dumitru Ciobu și întocmea procesele verbale corespunzătoare (anexa nr. 14).

Astfel, acțiunile lui Dumitru Ciobu au  ca scop blocarea activității economice a Carierei, ceea ce duce la cauzarea de prejudicii materiale iar în consecință scad defalcările la bugetul de stat și se creează impedimente la executarea creanțelor creditorilor.

Adevăratele motive ale conduitei ilegale a lui Dumitru Ciobu și a presiunilor exercitate asupra Carierei, inclusiv din partea unor politicieni, au devenit absolut clare atunci când SA Carierea Micăuți a recepționat o scrisoare semnată de către un avocat, în calitate de reprezentant al SRL „Ex-Stone”. Scrisoarea, datată cu 22 iunie 2020, denumită de emitent ”ofertă de cumpărare”, exprimă o ”propunere” din partea dlui Ciobu Dumitru către SA Cariera Micăuți (în proces de insolvabilitate) de a procura de la SRL „Ex-Stone” câteva terenuri, aflate în perimetrul minier, la un preț exorbitant de 50 mln lei (anexa nr. 10).

Ulterior însă, tot la inițiativa lui Ciobu Dumitru, a fost întocmit și prezentat un pretins proiect al unui contract de vânzare-cumpărare cu condiție rezolutorie și rezerva proprietății, conform căruia S.A. Cariera Micăuți ar fi urmat să plătească pentru cumpărarea acelorași terenuri deja suma de 114 mln lei sau după cum am mentionat mai susu, cca. 400 000 euro pentru un ha (anexa nr. 11).

Așadar, în mod evident conchidem că intenția lui Dumitru Ciobu și a grupului condus de către acesta, este de determina SA Cariera Micăuți (în proces de insolvabilitate), prin șantaj și imixtiune ilegală în activitatea economică, să încheie o tranzacție defavorabilă, care presupune achiziția de la SRL „Ex-Stone” a trei terenuri agricole nr. cadastral 0824102.125,127,128, cu suprafața de 14 ha la un prețul de exagerat de mare în valoare de 114 mln. Lei, care este mai mare de zeci de ori decît prețul de piață a acestora.

Reținem și faptul, că la 26 septembrie 2019, cetățeanul Dumitru Ciobu, în calitate de reprezentant al SRL Ex Stone, încheie contractul tranzacție complexă cu SA Cariera Micăuți (insolvabilitate), în temeiul căreia a încasat suma de 34 000 000,00 lei, din care 10 000 000,00 lei cu titlu de penalitate, fără a achita impozit pe venit (anexa nr.12). În acest sens a fost sesizat Serviciul Fiscal de Stat și urmează să se expună și să dea apreciere acțiunilor dlui Ciobu Dumitru.

Toate circumstanțele arătate mai sus pot fi confirmate prin declarațiile angajaților SA Cariera Micăuți (în proces de insolvabilitate), prin înscrisuri și alte documente de care dispunem și pe care suntem disponibili de a le prezenta organului de urmărire penală precum și altor organe abilitate la prima cerere.

Așadar, concluzionăm că  prin acțiunile sale, grupul de persoane, organizat și condus de către Dumitru Ciobu, au comis mai multe infracțiuni care urmează a fi anchetate de către organele abilitate în acest sens. Totodată, este regretabil faptul implicării, alături de Dumitru Ciobu, a exponenților politici dar și activitatea inechitabilă a Comisiei de anchetă a exploatării substanțelor minerale în raport cu SA „Cariera Micăuți”. Asemenea acțiuni sunt contrare statutului de drept.

În încheiere, solicit Comisiei Parlamentare dar și altor instituții ale statului, implicate în procesul de monitorizare și control a activității economice a Carierei, să asigure participarea nemijlocită a reprezentanților Carierei, la elucidarea, cu diligență și maximă transparență, toate circumstanțele importante care constituie obiect al anchetei parlamentare inițiate conform petiției adresate de Ciobu Dumitru.

Totodată, în mod special, ne adresăm către dl. Nicolae Ciubuc, să-și reevalueze rolul de Președinte al Comisie parlamentare de anchetă a modului de exploatare a substanțelor minerale utile, să asigure transparența lucrărilor comisiei și respectarea drepturile și intereselor legale ale tuturor subiecților vizați de acțiunile Comisie precum și să se abțină de la lansarea acuzațiilor nefondate la adresa Carierei Micăuți.

Deasemenea, așa cum am specificat anterior, ne exprimăm disponibilitatea de a conclucra cu toate organele abilitate și de a prezenta toate actele necesare.

Vă mulțumesc pentru atenție!!!

Avocat Andrei IOSIP

 Email.: office@iosip.md

_______

DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.