logo

Acuzațiile făcute la adresa lui Vladimir Plahotniuc nu se bazează pe fapte reale, avocat


https://www.ipn.md/index.php/ro/acuzatiile-facute-la-adresa-lui-vladimir-plahotniuc-nu-se-7967_1073866.html

„Acuzațiile făcute la adresa lui Vladimir Plahotniuc apar într-o perioadă preelectorală, în care cei care se află acum la conducerea statului au scufundat societatea într-o criză adâncă și se confruntă cu situații în care au nevoie să distragă atenția cetățenilor de la problemele reale și de la starea în care a ajuns Republica Moldova”. Este reacția apărării fostului lider democrat, transmite IPN.

„Toate acuzațiile făcute la adresa lui Vladimir Plahotniuc sunt nefondate, nu se bazează pe fapte reale și nu vor putea fi dovedite niciodată pentru că nu au fost săvârșite în realitate”, se menționează într-un  mesaj semnat de avocatul Lucian Rodac. Apărarea precizează că dosarul în care este invocat numele lui Vladimir Plahotniuc „este unul politic, realizat la comanda celor care se află acum la conducerea statului”.

„Am putut observa cu toții mai multe acțiuni de ante-pronunțare ale actorilor politici, care au anunțat din timp, public, acțiunile, deciziile pe care urmau să le pună în aplicare unii procurori în cazul lui Vladimir Plahotniuc. Toate aceste acțiuni nu reprezintă altceva decât o tentativă evidentă de influențare a actului justiției prin declarații și amenințări publice, dar și prin presiuni directe asupra procurorilor, făcute de cei care se află acum la conducerea Republicii Moldova”, menționează apărarea. „Ne dorim ca orice proces al justiției din țara noastră să se desfășoare corect, imparțial și independent de orice tip de influență politică”, se mai spune în mesaj.

Instanța a emis mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Vladimir Plahotniuc, în lipsa acestuia. Hotărârea a fost pronunțată vineri, 22 mai, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. În data de 18 mai, fostului lider democrat i-a fost înaintată învinuirea pe trei capete de acuzare: crearea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani, ambele săvârșite în proporții deosebit de mari. După emiterea ordonanței de punere sub învinuire, Vladimir Plahotniuc a fost citat la domiciliu, însă acesta nu a dat curs citației. Potrivit materialelor dosarului, Plahotniuc s-ar afla în afara țării.