logo

Acuzații de corupere electorală, la Dondușeni și Florești. E vizat și un fost candidat


https://www.ipn.md/index.php/ro/acuzatii-de-corupere-electorala-la-donduseni-si-floresti-e-7967_1112562.html

Un candidat la fotoliul de primar din Dondușeni și o simpatizantă din Florești a unui partid politic sunt învinuiți de corupere electorală. Bărbatul ar fi oferit bani pentru voturi în favoarea sa la alegerile locale, iar femeia – pentru voturile în favoarea unui anumit candidat la prezidențiale din 2024, transmite IPN.

Potrivit procurorilor, candidatul la funcția de primar ar fi oferit câte 500 de lei pentru a câștiga voturi în turul al II-lea al alegerilor locale.

În celălalt caz, în perioada alegerilor prezidențiale și referendumului din toamna anului trecut, o femeie din Florești oferea câte 800 de lei pentru a determina alegătorii să-și dea votul pentru un anumit candidat promovat de o formațiune politică.

Conform legii, coruperea electorală se pedepsește cu până la 5 ani de închisoare sau amendă de până la 300 de mii de lei.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!