logo

Acuzat de abuz în familie, preotul Ghenadie Valuță are interdicție să oficieze slujbe


https://www.ipn.md/index.php/ro/acuzat-de-abuz-in-familie-preotul-ghenadie-valuta-are-7967_1109405.html

Preotul Ghenadie Valuță, cleric la biserica „Sf. Dimitrie” din orașul Anenii Noi, a fost oprit de la săvârșirea slujbelor religioase, începând cu 25 noiembrie. Suspendarea a fost anunțată printr-un decret al comisiei disciplinare a Mitropoliei, pe motiv că preotul a fost găsit vinovat de comportament neadecvat și agresiuni fizice asupra membrilor familiei sale, transmite IPN.

Mitropolia îi cere lui Valuță să se pocăiască și să se împace cu familia. Între timp, nu are dreptul să poarte cruce de preot, să oficieze slujbe religioase și să ofere binecuvântare.

„Ca urmare a ședinței comune cu clerul Protopopiatului bisericilor din raionul Anenii Noi și Comisia Disciplinară a Mitropoliei, care constată vinovăția exprimată prin agresiune fizică asupra membrilor familiei, comportament manipulator, demagogie și atitudine neadecvată unui slujitor bisericesc, vă informăm că sunteți oprit de la săvârșirea celor sfinte, fără dreptul de a oferi binecuvântare și de a purta cruce preoțească, până la împăcarea cu toți membrii familiei și aducerea unei pocăințe depline, în scris, în fața ierarhului, începând cu data de 25 noiembrie”, se arată în mesajul emis de Mitropolie și adresat lui Ghenadie Valuță.

În replică, Ghenadie Valuță a declarat că a cerut anterior să fie mutat în altă localitate, dar s-a ales cu sistarea activității sale religioase. În plus, preotul consideră că deține și poate prezenta dovezi privind nevinovăția sa.

„Eu am înaintat anterior și chiar acum proaspăt niște cereri pentru a primi carte de eliberare spre a pleca în altă parte, dar în loc de eliberare am primit oprire, cu nădejde că așa se spunea că eliberarea este analizată, nu este respinsă. Eu nu pot să judec Mitropolitul, nu avem drept să îi judecăm, dar am avut suficiente argumente de lux, ca să demonstrez nevinovăția apărută din senin și orchestrată, nu au fost luate în seamă, cât am spus și probe de la poliție, și din judecată, și diferite dovezi privind nevinovăția”, a declarat Ghenadie Valuță.

Ghenadie Valuță a fost înlocuit de protoiereul Eugen Margarint la biserica din Anenii Noi.