logo

Actualul fond public de pensii riscă să intre în colaps, expert


https://www.ipn.md/index.php/ro/actualul-fond-public-de-pensii-risca-sa-intre-in-colaps-7966_976550.html

Reforma sistemului de pensii a fost îngheţată în 2002, din motive politice, iar actualul sistem public de pensii privează pensionarii de dreptul la viaţă, consfinţit prin Constituţie. Concluzia aparţine Centrului Analitic Independent Expert-Grup, care a făcut o analiză sectorului dat, transmite Info-Prim Neo. Pensiile mici au constituit mereu una din cele mai stringente probleme ale R. Moldova, pensionarii fiind cei mai elocvenţi exponenţi ai păturilor socialmente vulnerabile, subliniază analistul economic Adrian Lupuşor. „Agravarea constantă a situaţiei demografice şi prognozele privind evoluţia acesteia pe termen scurt şi lung, creează riscul privind colapsul actualului fond public de pensii, dacă nu vor fi întreprinse acţiuni consecvente în vederea dezvoltării sistemului de pensii multi-pilon”, spune Lupuşor. Reforma sistemului public de pensii a început în 1999 şi a avut drept scopuri majore trecerea la principiul de asistenţă socială, corelarea contribuţiilor sociale cu mărimea pensiei, iar cea mai sensibilă prevedere a fost majorarea graduală a limitei de vârstă la pensionare. „Din motive politice, aceasta din urmă a fost îngheţată în 2002 la nivelul 57 ani pentru femei şi 63 ani pentru bărbaţi, iar actualul sistem public de pensii a deveni un hibrid incorporând mai multe elemente sedimentate din sistemului de tip sovietic”, spune expertul. Potrivit experienţei internaţionale, în vederea asigurării unui nivel al pensiei cel puţin apropiat de cel al veniturilor obţinute în perioada activă a vieţii, fondul public de pensii trebuie susţinut prin implementarea şi dezvoltarea pilonilor adiţionali ai sistemului de pensii: pensiile private. ”Nu există stat în care sistemul de pensii private să fie dezvoltat în lipsa pârghiilor fiscale stimulatorii (deductibilitate fiscală) atât pentru administratorii fondurilor, cât şi pentru potenţialii beneficiari”, susţine Adrian Lupuşor. Expert-Grup este un centru analitic independent, specializat în cercetări, consultaţii şi instruire în sfera politicilor economice şi sociale.